Coronavirus în România. 24 de decese în ultimele 24 de ore! Bilanțul este de 1.871

Publicat: 11/07/2020 | 13:05

Coronavirus în România. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, pentru ultimele 24 de ore, 24 de decese cauzate de COVID-19. 

CITEȘTE ȘI: ANUNȚ OFICIAL! POSTUL PROTV, LOVIT DE COVID-19. MAI MULȚI ANGAJAȚI, CONFIRMAȚI POZITIV CU NOUL CORONAVIRUS

Până astăzi, 1.871 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 10.07.2020 (10:00) – 11.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 24 decese (16 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Botoșani, Brașov, Buzău, Dolj, Galați, Maramureș, București, Olt, Prahova și Sibiu.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la persoane de peste 80 de ani. 23 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru un deces nu au fost raportate comorbidități.

Coronavirus în România. Situația cetățenilor români de peste hotare

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.104 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 115 în Franța, 2.275 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 105 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Grecia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 157 au fost declarați vindecați: 135 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia. Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult