Cu ce se ocupă și cum arată fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. Este de o frumusețe răpitoare

Publicat: 14/06/2023 | 17:07

În urmă cu câteva zile, au apărut imagini cu Monica Bârlădeanu și Valeriu Gheorghiță, membru al echipei medicale SRI, în jacuzzi. Ulterior, actrița a clarificat faptul că bărbatul cu care ea are o relație este singur și fără obligații, divulgând, astfel, ruptura dintre cadrul militar și fosta soție. Cei doi erau împreună încă din facultate. 

Valeriu Gheorghiță este medic specialist în boli infecțioase la „Spitalul Universitar Militar Central Caro Davila” din București și a devenit cunoscut în întreaga țară după ce a fost numit coordonator al programului național de vaccinare împotriva COVID-19, la finalul anului 2020. În vremea aceea, oficialul spunea că se deconectează greu de la trebuiri când ajunge acasă, că nu are suficient timp pentru a sta cu iubita lui, ea fiind în același domeniu de activitate.

Fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță se numește Cristina Gheorghiță și este medic specializat în recuperare, medicină fizică și balneologie. Povestea de iubire dintre ea și cadrul militar a început pe vremea când erau studenți la medicină, dar a luat final de curând.

Valeriu Gheorghiță și fosta soție / Sursă foto: Facebook

În anul 2019, cei doi au luat un credit de 122.000 de euro, fapt care se poate vedea în declarațiile de avere. Se pare că la vremea aceea, niciunul dintre ei nu s-ar fi așteptat să ajungă, atât de devreme, la despărțire. Din relația lor ar fi rezultat și doi copii, unul dintre ei având 8 ani, potrivit pozelor de pe profilul de Facebook al Cristinei Gheorghiță.

(CITEȘTE ȘI: Monica Bârlădeanu, dezvăluiri despre ce s-a întâmplat la nunta lui Smiley cu Gina Pistol: „Până la ora asta aţi aflat deja”)

Ce spunea Valeriu Gheorghiță despre soția sa, în urmă cu câțiva ani

După aproape două decenii împreună, Valeriu Gheorghiță și partenera sa au avut de trecut prin-o perioadă extrem de dificilă: pandemia de COVID-19, moment în care amândoi au avut enorm de muncă. Viața de familia a trecut, încă de atunci, pe planul secundar, potrivit declarațiilor sale:

„Seara se termină foarte târziu pentru că nu pot să mă deconectez cu totul când ajung acasă. În continuare sunt în legătură cu colegi sau șefi de-ai mei, legat de organizare, legat de situațiile care se ivesc pe parcursul zilei, de decizii privind anumiți pacienți. 

„Sigur că ne transmitem gândurile bune: să avem grijă de noi, să ne întoarcem sănătoși și cumva ne-am resemnat că asta e situația și că e de datoria noastră să încercăm să gestionăm cât putem de bine lucrurile. Mă simt mai bine venind acasă decât dacă aș sta izolat undeva. Simt că de aici îmi preiau energia și asta mă ajută să funcționez bine a doua zi. Dacă nu i-aș vedea, sau dacă m-aș izola în altă parte, mi-ar fi greu. (…) Seara se termină foarte târziu pentru că nu pot să mă deconectez cu totul când ajung acasă. În continuare sunt în legătură cu colegi sau șefi de-ai mei, legat de organizare, legat de situațiile care se ivesc pe parcursul zilei, de decizii privind anumiți pacienți, a povestit Valeriu Gheorghiță, pentru life.ro.

Pentru a vedea mai multe imagini cu fosta parteneră a lui Valeriu Gheorghiță, intrați în GALERIA FOTO a acestui articol.

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult