Cum a fost expusă populația României la radiațiile ucigașe de la Cernobîl. Autoritățile vremii au trecut sub tăcere accidentul nuclear
În ce fel au făcut față autoritățile române după explozia nucleară de la Cernobîl? Există date care nu au mai fost publicate până acum, obținute de la Florentina Constantin, chimistă, specialistă în igiena radiațiilor.
După cum bine se știe, pe 26 aprilie 1986, la Cernobîl a avut loc cea mai mare catastrofă nucleară din Europa. În primele zile, Uniunea Sovietică, conform tradiționalei secretomanii comuniste, nu a comunicat nimic despre accident, iar această atitudine iresponsabilă a agravat mult situația.
Cum a fost expusă populația României la radiațiile ucigașe de la Cernobîl
Relatările despre setul de măsuri luate de autorități, testele alimentelor contaminate, măsurătorile intensității radiațiilor dar și atitudinea României în fața cerințelor internaționale cuprind date care nu au mai fost publicate niciodată până azi, fiind obținute de la un om de știință, chimist, specialist în igiena radiațiilor. Documentarea s-a făcut pe baza informațiilor obținute din arhiva Laboratorului de Igienă a Radiațiilor Ionizante (Direcția de Sănătate Publică, București).
“În 1986 eram studentă la Facultatea de chimie, în anul III. Impreună cu Augustina și Florentina, două bune prietene, cu Lucian, soțul meu de atunci, am plecat într-o minivacanță de Paște, în creierii munților Retezat. Cinci sau șase zile am stat complet rupți de lume, fără lumină, fără radio, într-o cabană particulară, proprietatea unui localnic din Câmpu lui Neag.”
La Iași, primul semn
La Stația de Igienă a Radiațiilor de la Iași, al carui domeniu de activitate era măsurarea zilnică a radiațiilor din aer și apă, se petrecea o ciudățenie. Când valorile radioactivității laboratorului de măsurare au arătat cifre de zeci de ori mai mari decât cele normale, primul gând al specialiștilor a fost că li s-au defectat dintr-o dată toate aparatele. Se întâmpla marți, 29 aprilie, la 4 zile după accidentul nuclear major de la Cernobîl, localitate situată atunci în fosta URSS ,actualmente în Ucraina. Încă nu apăruse nicio știre oficială despre catastrofa ale cărei consecințe aveau să afecteze o bună parte a Europei. “Șeful laboratorului de la Iași a telefonat imediat colegilor mei de la București, pentru a se lămuri ce se întâmplă”, povestește Florentina Constantin, pentru tvr.ro. “Cu stupoare a aflat că și aparatura de la București semnalase valori enorme ale radioactivității. Atunci au bănuit că undeva, în apropiere, se petrecuse, cel mai probabil, o explozie nucleară.”
Existau, și există și astăzi, concentrații de radioactivitate maxim admise, pentru apă și aer. Dacă una dintre ele, apa sau aerul, prezintă valori depășite se impun urgent măsuri de radioprotecție. “Să vă spun cîteva valori înregistrate în acele zile, ca să vă faceți o idee despre gravitatea situației”, afirmă Florentina Constantin, răsfoind atent niște cataloage îngălbenite de vreme. “La Iași s-au înregistrat 2021 Bq/m3, la Suceava 758 Bq/m3, iar la Tg. Mureș 424 Bq/m3, ca să dau doar câteva exemple. Ce reprezintă valorile astea? Beqcuerelul, prescurtat Bq, este unitatea de măsură a radioactivității. La o valoare de 3,7 Bq/m3 deja e un prim nivel de atenționare că radioactivitatea din aer începe să ridice probleme. Ori, în acele zile, s-au înregistrat valori de sute și chiar mii de ori mai mari. Vă dați seama cît a fost de grav?”
Zonele cele mai contaminate
Catastrofa nucleară de la Cernobîl a afectat inițial suprafețe extinse din Ucraina, Belarus si Rusia. Apoi țările nordice, Norvegia, Suedia și Finlanda, deoarece direcția de deplasare a maselor de aer deasupra Europei a fost spre nord și nord-vest.
În perioada 29 aprilie – 1 mai 1986, direcția curenților s-a modificat. Aerul contaminat a început să se aștearnă ca o plapumă peste țara noastră, ceea ce a făcut să crească treptat radioactivitatea în aer, în apă, în vegetația spontană și cultivată, apoi cuibărindu-se din ce în ce mai bine în organismele animale, în produsele obținute de la acestea, carne și lapte.
Datele de laborator consemnează că în România s-au înregistrat cele mai mici valori radioactive în Câmpia de Vest, iar cele mai mari în zonele muntoase, în Moldova și în podișul Transilvaniei.
În Bucureșteni s-a băut apă contaminată
Pe data de 1 mai 1986 se întrunește CC al PCR pentru a lua măsuri de urgență.
Bineînțeles că ședința a fost prezidată de Ceaușescu, la întrunire fiind prezentă nelipsita Elena Ceaușescu, apoi Victor Ciobanu, ministrul sănătății, generali de armată, secretari de stat. România comunistă nu avea un plan de salvare în caz de accident nuclear și încerca să încropească atunci ceva. Una dintre discuțiile contradictorii între specialiști și oamenii politici ai vremii s-a referit la măsurile care se impuneau în legătură cu apa potabilă din Capitală, aceasta fiind contaminată cu iod radioactiv.
Ioan Ursu, prim-vicepreședintele Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie, cu rang de ministru, propusese în ședința comitetului politic sistarea completă a alimentării curente cu apă de suprafață pentru bucureșteni.
Ulterior, o echipa de medici, fizicieni, biologi și chimiști are însă curajul să explice activului de partid faptul că pericolele ce pot surveni din lipsa totală a apei pot fi chiar mai grave decât apa contaminată, argumentând că, în decurs de câteva zile, radioactivitatea acesteia va scădea.
“Conținutul radioactiv în apa potabilă a depășit 1,7 Bq/litru în ziua de 1 mai și a atins un maximum de 49 Bq/litru pe 4 mai, după care a scăzut brusc în următoarele zile”, spune chimista Constantin, în timp ce consultă hârtiile arhivei. “Pentru comparație, valorile obișnuite, normale, sunt de 50 de ori mai mici.”
Ursu l-a informat pe Ceaușescu că apa curentă în București va fi oprită, acest lucru nu s-a întâmplat, specialiștii au avut câștig de cauză. “Riscul izbucnirii unei epidemii față de riscul consumului de apă radioactivă a prevalat în luarea deciziei de a nu întrerupe alimentarea cu apă de rețea a Bucureștiului. Decizia a fost corectă. Pe de altă parte, puțurile de adâncime aflate pe întreg teritoriul țării, mai ales în zona rurală, s-au dovedit a fi curate din punct de vedere radioactiv.”
Valori uriașe ale radioactivității, chiar și de zece mii de ori mai mari
“În mod normal, radioactivitatea artificială din alimente trebuie să fie aproape de zero. Ori, în perioada 1-10 mai 1986, datele de laborator au pus în evidență o cantitate de cel puțin o mie de ori mai mare. Conținutul de iod radioactiv atinsese un maximum de 1370 Bq/litru în laptele de vacă, iar în laptele de oaie și în derivatele acestuia, în brânză, cașcaval sau iaurt, s-au înregistrat uneori valori enorme, atingând chiar zece mii Bq/litru.” , afirmă Florentina Constantin. Din această cauză, în intervalul 6-31 mai 1986, Ministerul Sănătății a interzis consumul de lapte și de produse lactate proaspete, considerându-le foarte nocive. Măsura a putut fi aplicată eficient în condițiile economiei centralizate din România anului 1986. Necesitățile de consum din acea perioadă au fost acoperite cu lapte praf.
După unele calcule, în anul 1986, un om a ingerat zilnic pâna la 1000 Bq de iod radioactiv. Niveluri ridicate de contaminare cu iod 131 (adică radioactiv) au prezentat legumele frunzoase, salata, spanacul. Pe lângă iod, la contaminarea produselor alimentare sau a solului, au contribuit alte două elemente chimice radioactive, stronțiu 90 și cesiu 137, cifrele respective indicând prezența radioactivității. Din păcate, atât cesiu cât și stronțiu emit radiații pe termen lung, adică timp de aproximativ 30 de ani. Contaminarea cărnii și a derivatelor din carne, deși a fost ceva mai redusă decât a laptelui, a provocat anumite complicații la export, chiar și după 1990.
Iod și sfaturi
Principalele măsuri de radioprotecție, recomandate de Ministerul Sănătății, s-au luat abia în data de 2 mai 1986. S-a recomandat tuturor cetățenilor evitarea plimbărilor în spații deschise. În același comunicat, populația României a fost înștiințată despre necesitatea de a spăla abundent legumele, zarzavaturile și fructele, înainte de a fi consumate. În mediul rural s-au impus restricții la folosirea laptelui, atît de la animalele din CAP-uri cât și de la cele din gospodăriile țăranilor.
Începând cu data de 3 mai, populația a primit iod stabil (iodură de potasiu) pentru a bloca intrarea iodului radioactiv în organism. “Din păcate, administrarea iodurii de potasiu s-a făcut cu întarziere, trebuia începută chiar din data de 1 mai. Având în vedere că a existat o contaminare cronică a populației, mai ales prin inhalare, administrarea iodului stabil a avut totuși un oarecare efect. Se estimează că eficacitatea a scăzut de la aprox. 90%, dacă s-ar fi administrat la timp, la numai 40-50%.”.
Vulnerabilitatea
România s-a trezit descoperită în fața consecințelor catastrofei nucleare de la Cernobîl, neavând un plan asupra mijloacelor de intervenție, nici măcar la nivel orientativ. Accidentul nuclear a mai scos în evidență faptul că nu a existat o alternativă de trecere de la alimentarea cu apă contaminată, de suprafață, la distribuția apei de profunzime. “Autoritățile centrale au intrat într-o stare de confuzie și bâlbâială,” spune Florentina Constantin. “Faptul că iodul radioactiv din apele Argeșului și Dâmboviței s-a dezintegrat în doar câteva zile a fost rodul unui noroc extraordinar, nicidecum meritul vreunui plan strategic. Din fericire, iodul este radioactiv doar 8 zile, în timp ce emisiile radiațiilor la stronțiu sau cesiu durează 30 de ani. Vă dați seama ce ar fi însemnat dacă apele ar fi fost contaminate cu aceste elemente? ”
Un alt punct slab, semnalat chiar în rapoartele interne ale vremii, se referă la informarea precară a populației prin mass media. Cotidianele Scânteia și România Liberă au prezentat accidentul de la Cernobîl în notițe succinte de câteva rânduri, pe ultimele pagini, printre alte știri de importanță scăzută. Măsurile de protecție au fost comunicate în presa scrisă, la radio și televiziune, dar informarea s-a făcut sporadic și doar în luna mai.