Cum s-au împăcat Ionel Ganea și Ladislau Boloni după ce au fost chiar la un pas de bătaie. Au dansat pe o melodie ungurească. „Vino-ncoace să te-nțep”

Publicat: 11/04/2023 | 10:56
Ionel Ganea, fost component al "Generației de Aur"

Ionel Ganea (49 de ani) este unul dintre cei mai importanți atacanți pe care i-a avut România. În afara carierei sportive excepționale s-a făcut remarcat de-a lungul anilor prin temperamentul său vulcanic. Nu de puține ori Ganea a intrat în conflict cu unii colegi, antrenori sau arbitri. Un astfel de episod s-a petrecut chiar la echipa națională a României, atunci când Ionel Ganea a avut un diferend dur cu fostul selecționer Ladislau Boloni (70 de ani). Fostul internațional a dezvăluit recent cum s-a încheiat acel conflict. 

Ionel Ganea este fără îndoială unul dintre cei mai valoroși atacanți din istoria fotbalului românesc. De-a lungul carierei a jucat la echipe importante ale Europei, precum VFB Stuttgart,  Wolverhampton Wanderers sau Bursaspor. În campionatul intern a jucat pentru FC Brașov, Universitatea Craiova, Gloria Bistrița, Rapid, Dinamo și Politehnica Timișoara. El a fost o piesă importantă în angrenajul echipei naționale a României, în perioada 1999 – 2006, reușind să marcheze 19 goluri în 45 de meciuri.

(CITEȘTE ȘI: „Fiara” Ionel Ganea trăiește la poalele munților, departe de agitația din fotbal: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu”)

Ganea, „băiatul rău” al fotbalului românesc

În afara talentului de necontestat, Ionel Ganea s-a făcut remarcat și prin temperamentul său vulcanic. Nu de puține ori el a intrat în conflict cu unii colegi, antrenori și chiar arbitri.

Un astfel de episod a avut loc în anul 2001, la un meci împotriva Italiei, atunci când naționala României îl avea ca selecționer pe Ladislau Boloni. Ionel Ganea a refuzat să intre pe teren motivând că resimte o durere la spate. Atitudinea sa a stârnit furia lui Boloni, cei doi având un schimb dur de replici chiar la marginea terenului.

Cum s-a terminat conflictul dintre Ionel Ganea și Ladislau Boloni. Fostul internațional a dezvăluit tot

La mai bine de 20 de ani de la acel moment, Ionel Ganea a dezvăluit în cadrul unui interviu acordat pentru ProSport.ro, cum s-a aplanat conflictul cu Boloni. Fostul atacant a povestit că după meci, atunci când toată echipa a mers la un restaurant, el și Boloni s-au împăcat după ce au dansat împreună pe melodia ungurească „Az a Szep”.

„La pauza jocului m-am dus la doctor, i-am spus frumos că mă doare spatele, nu pot să mai joc și așa mai departe. Ce vedeți dumneavoastră rău în asta? Ce conflict e ăsta? Am rămas la cabine.

Să răspundă el! Eu de unde să știu? Am martori că ne-am împăcat, Mircea Sandu, Kassai și așa mai departe, plus jucătorii. Ne-au pus ăștia melodia „Az a Szep”, vino-ncoace să te înțep și m-a luat, hai să ne împăcăm și să dansăm, acolo unde eram, la restaurantul ăla, unde cântau lăutarii sau ce erau ei… muzicanți. Și el de bucurie, când a auzit melodia, a venit să dănsăm, să ne împăcăm.”, a declarat Ionel Ganea.

(CITEȘTE ȘI: Bătăușul Ionel Ganea, mutare câștigătoare chiar înainte de inevitabilul divorț. Soțul de coșmar a publicat pozele care schimbă totul)