Cum se “antrenează” Sofia Vicoveanca la 81 de ani. Artista are multe pasiuni care o țin tot timpul în mișcare

Publicat: 14/10/2022 | 18:41

Vârsta nu reprezintă un impediment pentru Sofia Vicoveanca, în activitățile sale. Interpreta de muzică populară este un adevărat exemplu, la 81 de ani. Pentru a-și menține mintea și fizicul într-o formă bună, cântăreața are o viață foarte activă. Dincolo de scenă, Sofia Vicoveanca are o mulțime de treburi care o țin ocupată întreaga zi.

De exemplu, Sofia Vicoveanca are permis de conducere și încă șofează. Printre activitățile preferate ale artistei se numără și cititul. Încă din tinerețe, cântăreța și-a dedicat un anumit timp pentru lectură, pe care îl respectă până în prezent.

Pentru a-și antrena gândirea, Sofia Vicoveanca scrie poezii, pe care ulterior le împărtășește apropiaților.

Sofia Vicoveanca își umple mereu timpul cu activități antrenante, care o mențin în „priză” chiar și la 81 de ani (Foto: Facebook.com)

Pasiunile Sofiei Vicoveanca nu se opresc aici. Cântăreața are acasă o mini-grădină botanică. Zilnic, verifică cele 130 de plante, pe care le îngrijește cu multă atenție.

Pe lângă aceste obiceiuri, Sofia Vicoveanca este atentă și la aspectul fizic. Pentru a scăpa de riduri, cântăreața apelează la diverse măști faciale făcute în casă. Intepreta este și adaptată la tehnologie.

(NU RATA: SOFIA VICOVEANCA A ÎMPLINIT 81 DE ANI. CUM SE MENȚINE TÂNĂRĂ DOAMNA MUZICII POPULARE)

Datorită Facebook-ului, Sofia Vicoveanca este la curent cu tot ce se întâmplă în mediul online.

Ce a învățat Sofia Vicoveanca pe Facebook

„Încă șofez. Mai scriu poezie, să nu-mi bată urâtul la ușă. Mai dezleg integrame, mă ține trează. Și citesc mult.

Mai am 130 de ghivece de flori, stau de vorbă cu ele. Am patru camere, decomandate, pline cu flori.

(CITEȘTE ȘI: SOFIA VICOVEANCA, AMINTIRI EMOȚIONANTE DIN CĂSNICIA CU SOȚUL DECEDAT: “AM AVUT O RELAȚIE TARE FAINĂ…”)

Sunt măritată cu Facebook-ul. Știu să blochez și să ies din grupuri”, a povestit Sofia Vicoveanca în emisiunea „La cină cu Ionela Năstase”, de pe Digi 24.

This browser does not support the video element.