Cum se mulează masca de protecție pe față. Adrian Streinu-Cercel: ”Nu facem așa, își pierde valoarea!”

Publicat: 01/05/2020 | 07:46

Medicul Adrian Streinu-Cercel este de părere că foarte mulți oameni nu respectă restricțiile pe care autoritățile le-au impus, odată cu declanșarea pandemiei de coronavirus. Tot el a mai explicat și cum trebuie purtată masca de protecție, altfel, valoarea ei scade foarte mult. (CITEȘTE ȘI: ADRIAN STREINU-CERCEL, SCRISOARE DESCHISĂ DUPĂ DEMITEREA SA: ”AM FOST ȚINTA UNOR ATACURI FARĂ PRECEDENT…”)

„Dacă noi suntem suficient de inteligenți și aplecați asupra problemei și menținem măsurile de distanțare socială: ne ducem să ne spălăm pe mâni, ne ducem să ne spălăm pe față când ajungem acasă, facem toate aceste lucruri ca lumea, purtăm masca, acoperim și nasul și gura. Când mă uit la televizor mă apucă groaza, pentru că văd majoritatea măștilor pe sub nas, nu folosesc la nimic. Doar de design așa sau să-și facă poză pe Facebook. Dar din punct de vedere epidemiologic n-au absolut niciun fel de valoare. Masca trebuie purtată pe nas.

NU RATA: GABRIELA FIREA, REACȚIE CIUDATĂ DUPĂ DEMITEREA LUI STREINU-CERCEL: „ÎN FOND, CU CE A GREȘIT? ESTE UN MEDIC NEDREPTĂȚIT!”

Mai mult decât atât, masca are o parte metalică. Ea trebuie pusă asupra nasului și amprentată încât să ia conturul feței. Nu facem așa, masca își pierde din valoarea de a proteja. De ce îl ia? Pentru că aerosolii plutesc în aer, la o distanță de 0,7 m, până pe la 1,5-1,7 m înălțime, exact în zona de impact a feței”, a explicat Adrian Streinu-Cercel, la Digi 24.

Adrian Streinu-Cercel, demis de Nelu Tătaru

Medicul Adrian Streinu-Cercel a ”tulburat apele” în această perioadă de criză medicală fără precedent, iar Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a anunțat demiterea sa de la conducerea comisiei științifice anti-COVID după ce a vorbit despre izolarea la domiciliu a persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani.

Nelu Tătaru nu a fost de acord cu o astfel de propunere care ar fi avut valabilitate timp de 3 luni, iar Adrian Streinu-Cercel va fi înlocuit de Adriana Pistol, directorul Centrului National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP.

AFLĂ ȘI: ADRIANA PISTOL, PRIMA DECLARAȚIE DUPĂ NUMIREA ÎN LOCUL LUI STREINU-CERCEL: „NU TRĂIM VREMURI FOARTE LINIŞTITE”

„Domnul profesor Streinu Cercel era membru al Comisiei speciale anti-COVID. Era chiar președintele comisiei. Avem discuții, sunt propuneri, dar nu am putut să fiu de acord cu dânsul. De asta am spus că gândim la oportunități, protejăm persoanele vârstnice, dar nu pot fi de acord cu ce a spus. Apariția acelui „plan de vacanță” nu a făcut decât să extrapoleze anumite gânduri, anumite gândiri. Decizia a fost de a-l demite din funcția de președinte al acestei comisii și i-am comunicat și dânsului acest lucru. Nu mai este președintele comisiei științifice la nivelul ministerului și nici nu mai face parte din această comisie. În locul domnului Streinu-Cercel, în comisie va intra doamna Adriana Pistol de la Institutul Național de Sănătate Publică”, a anunțat Nelu Tătaru.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult