Cum se păzește Horațiu Mălăele de COVID-19 după ce a făcut boala

Publicat: 21/01/2021 | 23:36

Maestrul Horațiu Mălăele nu lasă garda jos! A avut COVID-19, iar acum a luat măsuri serioase pentru a nu recidiva. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, imagini inedite cu îndrăgitul actor.

După ce s-a vindecat de coronavirus, Horațiu Mălăele și-a reluat activitățile zilnice, dar pare să fie mult mai atent și a luat măsuri serioase de protecție.

Zilele trecute, CANCAN.RO l-a întâlnit pe îndrăgitul actor în zona Pipera din Capitală. Imediat după ce și-a parcat Mercedes-ul, în fața unei clădiri de birouri din zonă, maestrul Horațiu Mălăele, care era echipat „de pandemie”, a căutat sediul unei reprezentanțe auto.

S-a învârtit, a căutat și până la urmă a nimerit unde trebuia, doar că – surpriză – reprezentanța Alfa Romeo, pe care o căuta, era închisă. Resemnat, dar și puțin supărat, Horațiu Mălăele a revenit la mașina lui, care îl aștepta în parcare. S-a instalat comod la volan și a demarat spre o nouă destinație. (NU RATA: HORAȚIU MĂLĂELE, PRIMELE IMAGINI DUPĂ CE S-A VINDECAT DE COVID-19)

Maestrul Horațiu Mălăele, echipat corespunzător, „de pandemie”

A fost infectat cu coronavirus

Cu doar câteva zile înainte să plece în Iași, acolo unde urma să participe la  Gala Serilor Filmului Românesc, alături de mai mulți colegi de breaslă, Horațiu Mălăele a fost depistat pozitiv cu coronavirus.

Actorul a fost unul dintre susținătorii campaniei de informare cu privire la riscurile pandemiei, numărându-se printre personalităţile care au apărut ţinând foi cu mesajele „#staiacasa” sau „staţi în casă”. (VEZI ȘI: VIAȚA ASCUNSĂ A LUI MĂLĂELE! PUȚINI ȘTIAU CU CE SE OCUPĂ BĂIEȚII ACTORULUI)

Printre personajele importante din România, care au susținut această campanie împotriva răspândirii noului coronavirus se mai numără și Gheorghe Hagi, Cristi Chivu, Gică Popescu, Ilie Năstase, Smiley şi Florin Chilian.

La momentul apariției campaniei, imagini cu lucrători din domeniul sanitar, din poliţie, imagini din Bucureşti şi din ţară, de la Revoluţia din 1989, dar şi din timpul protestelor din ultimii doi ani au fost incluse în videoclipul care s-a viralizat rapid.

Maestru Mălăele a ”vizitat” o reprezentanță auto din Pipera

Horațiu Mălăele, familie de vis

Actor, regizor, desenator, scriitor și globetrotter pasionat, Horațiu Mălăele (68 de ani) și-a ferit mereu familia de lumina reflectoarelor. Soția sa, Gabriela, se află la conducerea unei corporații, în timp ce Bogdan (31 ani) joacă în mai multe piese, câteva pe același afiș cu tatăl său, iar Cristian (29 de ani) a studiat regie de film și are propria firmă de producție de profil. (CITEȘTE ȘI: IMAGINI EXCLUSIVE CU HORAȚIU MĂLĂELE & SOȚIA! SUNT CĂSĂTORIȚI DE 30 DE ANI, DAR…)

Deși băieții lui nu au avut înclinații spre artă încă de mici, atunci când au devenit adolescenți, ei au început să cocheteze cu cinematografia.

Maestrul Mălăele nu lasă deloc garda jos

”Tu ești un geniu! Iar eu am început să fiu”

Horaţiu-Valentin Mălăele a absolvit Liceul Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, iar în 1975 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale, la clasa profesorului Octavian Cotescu. Iniţial, dorea să facă Arte Plastice, dar destinul lui era altul.

Actor, regizor, scriitor, pictor și caricaturist, a ajuns la Bucureşti într-un moment de glorie al teatrului românesc. A jucat primul rol în 1974, la Studioul Casandra, intepretându-l pe Fabinard, în spectacolul „Pălăria florentină” de Eugène Labiche, în regia lui Ovidiu Schumacher. A continuat apoi să interpreteze roluri pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, unde a fost încurajat şi promovat de regizoarea Cătălina Buzoianu. (VEZI ȘI: S-A INAUGURAT SALA DE TEATRU HORAȚIU MĂLĂELE)

“Când m-am născut, nu erau semne de vreo reușită a mea în viață. Aveam un strabism foarte pronunțat, eram dislexic și abia citeam, toți cei din jur râdeau de mine + profesori și copii, eram numit «prostu’ clasei», mi se lipeau bilete cu apelativul ăsta în pauze pe spate, mi se spunea mereu că desenez urât și atunci nu prea am mai desenat.

Eram în suferință. Înțelesesem că sunt prost, urât și că nu sunt bun de nimic. Apoi, în clasa a V-a, a venit un profesor care mi-a văzut un desen ascuns și a vorbit puțin cu mine. La urmă, m-a privit direct în ochi și mi-a spus clar: «Tu ești un geniu.» Iar eu am început să fiu”, povestea Horațiu Mălăele, după ce a ajuns celebru.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.