Cum și-a descoperit Steliana Sima vocația de cântăreață. Cât de mult a contat familia pentru cariera artistei

Publicat: 13/09/2022 | 20:45

Steliana Sima s-a dovedit a fi o artistă înnăscută. Talentul ei a fost remarcat încă de la o vârstă fragedă. Bunica Stelianei a fost cea care a îndemnat-o pe viitoarea cântăreață să își urmeze instinctul, încă din prima clipă. Familia a jucat, de altfel, un rol principal în dezvoltarea profesională a interpretei. Pe lângă sprijinul venit din partea părinților și bunicilor, inclusiv norocul a fost de partea artistei.

Fiecare moment din copilăria Stelianei Sima a fost înconjurat de cântec și voie bună. Chiar dacă provine din mediul rural, interpreta de muzică populară nu s-a plâns niciodată de neajunsurile vieții.

Steliana Sima a povestit cum s-a îndrăgostit de muzica populară (Foto: Facebook)

Vocea interioară a îndemnat-o pe Steliana Sima încă din primii ani de viață să continue pe drumul muzicii. Cântăreața consideră că adevăratele talente se nasc, nu devin pe parcurs, iar, cât timp nu sunt șlefuite, pot pieri.

„Am fost un copil care nu a cunoscut tristețea sau durerile sufletești”

Cu toate că a cunoscut de îndată succesul, Steliana Sima nu a renunțat la pregătirea sa vocală, care a ajutat-o să avanseze în carieră. Interpreta de folclor îi poartă o recunoștință deosebită bunicii materne, care încurajat-o de mică să aleagă calea potrivită.

„Când te naști cu talentul, te naști cu talentul. Până și glasul pământului îl simțeam. Simțeam nevoia să cânt împreună și cu păsărelele.

(VEZI ȘI: POVESTEA NEȘTIUTĂ A STELIANEI SIMA. LA CE EXCELEAZĂ ÎNDRĂGITA INTERPRETĂ, ÎN AFARĂ DE CÂNTECUL POPULAR?!)

Eu cântam doar la bucurie, pentru că am fost un copil care nu a cunoscut tristețea sau durerile sufletești. Când eram mică, fără să îmi dau seama, cântam prin casă. Atunci au descoperit bunica și mama că am acest har de la Dumnezeu și m-au ajutat să îl fructific.

Bunica iubea foarte mult muzica populară, iar eu ascultam cântece la radio și mă punea să i le cânt”, a povestit Steliana Sima, în podcastul Mirelei Vaida.

This browser does not support the video element.