Cum și-a negociat Adela Popescu cadoul de 8 Martie. Radu Vâlcan a fost pus în dificultate

Publicat: 08/03/2021 | 11:47

De 8 Martie, Adela Popescu și-a ”negociat” cadoul pe care Radu Vâlcan trebuia să i-l facă. Ei bine, prezentatorul TV a fost pus în dificultate în această zi specială.

Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai îndrăgite și sudate cupluri din showbiz-ul românesc. Pe lângă asta, cei doi sunt cunoscuți și apreciați de fani pentru simțul umorului bine dezvoltat. Iar, astăzi, Adela și Radu au reușit să-și binedispună fanii.

8 martie este zi de sărbătoare pentru tate femeile, așa că bărbații se pregătesc dis-de-dimineață ca să-și impresioneze mamele și partenerele de viață. Așa, cum de altfel, a făcut și Radu Vâlcan. Prezentatorul TV s-a dus la florărie și a ”negociat” cu soția buchetul de flori.

Conversația haioasă a fost publicată de Adela pe contul ei de Instagram, iar fanii s-au amuzat teribil.

”- Gata, scumpa, am ajuns la florărie. Ce îți iau?

– Poți să mă suni pe video să aleg?

– Mi-e puțin jenă.

– Bine, ia un buchet mare de lalele.

– Ce culoare?

– Albe, galbene, dar să fie aceeași culoare!

– Portocalii merg?

– Merg, dar să fie multe.

– Bine.

– Bine, pa!”, a fost conversația haioasă.

Adela Popescu și-a negociat cadoul de 8 Martie

Adela Popescu, însărcinată pentru a treia oară

Adela Popescu și soțul ei, Radu Vâlcan, au deja doi copii, pe Alexandru, născut în 2016, și Andrei, născut în 2018. Iar acum… urmează să vină pe lume un nou membru al familiei. Marele anunț a fost făcut, în direct la TV, în cadrul emisiunii ”Vorbește lumea”, pe care Adela Popescu o prezintă alături de Cove.

Adela și Radu s-au gândit și la un nume pentru cel de-al treilea băiețel.

“Vă prezint cele trei nume care au intrat în finală, la sugestia telespectatorilor. Ele și-au găsit locul după ce am fost de acord și eu, și soțul. Trebuie să fie și el de acord, cu numele lui trebuie să rimeze. Primul este Achim. Doar că eu când mă gândesc mă gândesc la băiatul Antoniei, fie la cel al lui Paul Ipate.

A doua variantă este Anton, doar că rimează cu beton. Și ne mai place Adrian, dar nu știu dacă va fi un copil minune. Eu gândesc totul în porecle. Nu știm ce să facem. Nu putem să îi spunem nici Adonis, că după îl poreclim Cove”, s-a destăinuit viitoarea mămică.