Dana Rogoz, ajutor pentru părinți și copii în criza coronavirusului: ”În felul acesta, susțin mesajul de a rămâne acasă în siguranță”

Publicat: 15/03/2020 | 17:19
Dana Rogoz, ajutor pentru părinți și copii în criza coronavirusului: ”În felul acesta, susțin mesajul de a rămâne acasă în siguranță”

Nici Dana Rogoz nu poate rămâne indiferentă în aceste zile în care teama de infecția cu noul coronavirus este una generalizată. Vedeta a luat hotărârea de a-i ajuta atât pe copii, cât și pe părinți, iar detaliile le-a oferit chiar pe pagina sa de Instagram.

Concret, Dana Rogoz s-a gândit să apeleze la Facebook și la posibilitatea de a intra live – la  anumită oră – iar în intervalul de timp respectiv… va citi copiilor care stau acasă, în fiecare zi, o poveste nouă.

”Am un anunț pentru părinți. În fiecare zi, la ora 16:00, voi intra live pe FB, pentru a le citi copiilor care au rămas acasă câte o poveste nouă. În felul acesta, susțin mesajul de a rămâne acasă în siguranță, dar vin și în ajutorul părinților, care au nevoie macar de 10 – 20 minute libere. Azi am citit povestea „Inăuntru-Afarei tale”. O găsiți pe pagina mea oficiala de FB, căci clipul video rămâne în continuare acolo, pentru a fi urmărit de cât mai mulți copii. O încerc fac un program pentru toată săptămâna”, a scris Dana Rogoz pe pagina sa de Instagram.

Dana Rogoz s-a decis să citească povești copiilor

”Promitem să popularizam inițiativa aceasta!”

Firește, internauții au reacționat imediat la acest anunț al vedetei: ”Te-am ascultat pe facebook, chiar daca nu am copii. Mi-a placut povestea si mai ales de Vlad care dadea indicatiile de pe margine. M-am amuzat cu el! Weekend placut!”, ”Foarte fain! Multumim si promitem sa popularizam initiativa aceasta minunata si catre alti parinti, tinem aproape draga Dana!”, ”Esti minunata! ?”, ”?? Initiativa minunata! Multumim!”, au fost câteva dintre comentariile postate de cei care au accesat pagina de Instagram a Danei Rogoz.