Daniela Gyorfi, în sevraj: „Medicul mi-a spus că este cel mai mare drog al corpului!”

Publicat: 19/01/2024 | 23:40

Daniela Gyorfi atrage priviri oriunde își face apariția! Vedeta arată demențial la cei 55 de ani ai săi și nu ezită să își arate formele ori de câte ori are ocazia. Mereu a fost o ambițioasă și spune că ține o dietă drastică pentru a arăta cum își dorește. Rareori își mai face câte o poftă, însă, în acest caz, tratamentele corporale și sportul nu lipsesc din programul ei.

La ce aliment a renunțat definitiv Daniela Gyorfi: „Mi-a fost rău în primele săptămâni!”

Daniela Gyorfi vrea mereu să aibă un corp „tras prin inel”! Vedeta le dă clasă și tinerelor de 20 de ani cu trupul său bine lucrat la sală și poate oricând concura cu orice puștoaică. Cu toate că este mama unei fetițe adolescente, Daniela întoarce capetele tuturor atunci când apare la vreun eveniment. CANCAN.RO a întâlnit-o pe vedetă și ne-a dezvăluit ce sacrificii uriașe a făcut pentru silueta de vis.

CANCAN.RO: Daniela, arăți minunat! Îmi place mult ce culoare ai la păr.

Daniela Gyorfi: Îți mulțumesc din suflet! Hairstylistul meu a spus că trebuie neapărat să îmi fac culoarea aceasta. Da, este o schimbare. Mie îmi plac foarte mult schimbările, toate culorile, tot ce se poartă, să fie la mine. Urât, frumos, este perfect. O viață avem și dacă putem face ceva pentru noi este ok. Este și o mâncare aici și îmi este foame. Țin la siluetă, dar o să mănânc și eu.

Daniela Gyorfi, asumată într-un interviu CANCAN

( VEZI SI: O CUNOSCUTĂ CÂNTĂREAȚĂ, PREDESTINATĂ SĂ NU AJUNGĂ LA ALTAR?! DECLARAȚII INCREDIBILE: „ÎȘI BAGĂ DIAVOLUL COADA!”)

CANCAN.RO: Tu mănânci? Auzisem că ai foarte mare grijă la siluetă, că ești foarte atentă

Daniela Gyorfi:  Ca orice fată, ca orice femeie, am grijă la ce mănânc. Asta nu înseamnă că nu mănânc și eu cartofi prăjiți, că nu mănânc dulciuri, dar nu exagerez. Când văd că am sărit calul, iau o pauză. Important nu este să nu mănânci. Important este să faci sport, eu fac și tratamente corporale. Am renunțat la zahăr de anul trecut și îmi este mult mai bine. Mi-a fost rău în primele două săptămâni.

CANCAN.RO: Ai avut sevraj  după zahăr? 

Daniela Gyorfi: Mi-a fost foarte rău și mi-a spus doamna doctor: Zahăr nu mai mănânci? Da! De la zahăr este. Mi-a spus că zahărul este cel mai mare drog, cel mai mare pericol pentru sănătate. Nu mai pun zahăr în cafea cum puneam înainte, mă feresc de el.

Ce sacrificii uriașe făcea vedeta în trecut: „Am strâns din dinți”

CANCAN.RO: Ai sesizat schimbări și în exterior? În interior te simți mai bine și ai mai multă energie, așa cum spuneai. Ce ai văzut la exterior? 

Daniela Gyorfi: Nu pot să spun că mamă ce schimbări sunt. Tot am celulită, dar sunt ok. La vârsta mea, mă bucur că nu m-am îngrășat. Am 55 de ani pentru cine nu știe. Dar toate femeile care au peste 45 de ani în ziua de azi, pentru cele care chiar contează cum arată și să și vrea, aici e lupta, după 45. Că așa la 30 de ani… Și este păcat să nu faci ceva pentru tine dacă poți.

( CITEȘTE SI: DANA SĂVUICĂ SE LAUDĂ CU NOUA ACHIZIȚIE, ÎNTR-UN INTERVIU DE ZILE MARI: “E FOARTE BINE DOTAT!”)

CANCAN.RO: Suntem la un eveniment despre nunți. Te-ai săturat de acele întrebări despre nuntă, copii? 

Daniela Gyorfi: Copii nu mai fac și nici nuntă nu fac! Am încheiat subiectul. Eu cânt mult la evenimente, la nunți. Până la urmă este important cum te simți. Eu am fost mireasă și m-au rupt pantofii. Toate miresele cred că au pățit la fel. Eu le sfătuiesc să fie confortabile, dar o pereche de papuci sau picioarele goale te salvează.

CANCAN.RO: Dacă ar fi să ne întoarcem în timp, tu cum erai? Preferai să fii confortabilă sau te chinuiai în rochii, pe tocuri, cu diverse corsete doar să arăți „țiplă” în fața oamenilor? 

Daniela Gyorfi: Au fost momente când am strâns din dinți. Trebuie câteodată la eveniment să stai pe tocuri chiar dacă ți se umflă picioarele. Odată cu pandemia am devenit mai confortabilă. Eu purtam mereu tocuri, iar acum mai port tocuri decât la evenimente. Încerc să combin, să mă simt și bine, dar să arăt și într-un anumit fel. Nu ai cum să le faci pe toate, nu se poate!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.