Decizia luată de Iulia Albu, după ce contul de Istagram al fiicei sale a fost închis

Publicat: 09/10/2022 | 18:48

Iulia Albu a luat o decizie radicală, după ce contul de Instagram al fiicei sale a fost închis. Designerul a spus lucrurilor pe nume!

În urmă cu puțin timp, Iulia Albu a avut de-a face cu o situație nu tocmai plăcută. Contul de Instagram al Mikaelei, fiica ei, a fost închis. Designerul de modă a oferit primele declarații și a explicat cum au stat lucrurile, dar și motivul pentru care s-a ajuns în această situație.

Iulia Albu crede că la mijloc este problema vârstei celei mici. Mikaela nu a împlinit 13 ani, vârstă obligatorie pentru a avea un cont pe Instagram.

Vezi și: CU CE PROBLEME DE SĂNĂTATE SE CONFRUNTĂ THEO ROSE: „DE NIMIC ALTCEVA NU PREA MAI POT SĂ FIU SIGURĂ”

”Contul ei e Instagram a fost închis, nu știm nici acum din ce motiv, avea în jur de 40 de mii de urmăritori. Probabil pentru că nu avea 13 ani, deși este legal ca un copil cu vârsta sub 13 ani să aibă cont de Instagram, dacă contul este administrat de o agenție sau de părinți. Contul ei era administrat de agenția mea de publicitate, nu cea care ma reprezintă pe mine, ci chiar agentia mea”, a spus Iulia Albu pentru Spynews.

Iulia Albu nu a aflat încă motivul pentru cele întâmplare, însă nu a renunțat așa ușor. Deși a pierdut un cont cu aproximativ 40.000 de urmăritori, aceasta a mărturisit că i-a făcut cele mici un alt cont de Instagram.

La scurt timp de la activarea profilului, Mikaela are deja peste 3.000 de urmăritori, semn că nu va dura mult până când va ajunge să aibă 40.000 de urmăritori sau chiar mai mult,

Vezi și: APELUL DISPERAT FĂCUT DE FIUL MOTOCICLISTULUI CARE A FOST SPULBERAT DE MONICA MACOVEI: „ESTE O NEBUNIE TOTALĂ”

”Probabil din cauza faptului că nu avea vârsta de 13 ani, nu am mai reușit să îl recuperăm, din păcate, așa că astăzi i-am făcut un cont nou. N-ar avea cum să ne spargă nouă conturile, pentru că noi cu asta ne ocupăm și noi avem agenție, știm exact ce și cum, nu ni s-a întâmplat niciodată situația asta. În general, asta se întâmplă persoanelor puțin mai neexperimentate”, a mai spus Iulia Albu.

Sursa foto: Instagram