Ce declarație de dragoste pentru Celia! ”Îți dau scris că te iubesc și grăsuță!” Artista e însărcinată în șase luni

Publicat: 30/11/2021 | 18:00

Lunile s-au scurs fără să-și dea seama. Parcă mai ieri afla că e însărcinată, acum mai are puțin și își va strânge fetița în brațe! Celia e însărcinată în șase luni, iar micuța este ”foarte activă”. O simte zi de zi, o senzație de nedescris! Ardeli, soțul artistei, o susține permanent, ba chiar s-a îngrășat, din solidaritate. CANCAN.RO are detaliile, în exclusivitate.

Trei luni mai are de așteptat Celia pentru a deveni, din nou, mămică. Angelo, băiețelul ei în vârstă de șapte ani, va avea o surioară. Artista se simte foarte bine, dar și Ardeli, soțul ei, își dă toată silința pentru ca iubita lui să nu simtă nicio clipă greutățile.

”Sarcina este OK, foarte bine merge, micuța mea crește și pare că totul este perfect la ea…. E foarte activă, o simt zi de zi. E foarte frumoasă senzația”, a spus Celia.

Celia și soțul ei, binecuvântați cu o fetiță, pe lângă băiețelul pe care îl au

(CITEȘTE ȘI: ESTE ANUNȚUL MOMENTULUI! CELIA SPUNE STOP CARIEREI MUZICALE: ”AM SIMȚIT CĂ NU-MI MAI GĂSESC LOCUL!”)

Declarație de dragoste pentru Celia: ”Te iubesc și grăsuță!”

Artista este convinsă că totul va fi bine, pentru că se consideră o femeie puternică. Așa cum o simte și pe micuța ei care va veni pe lume la începutul anului.

”Cum mă simt… Eu zic că bine, nu îmi place să vorbesc decât de bine, am învățat să nu mă mai plâng, ci doar să mă focusez pe ceea ce mi se întâmplă minunat! Și am suficiente motive, sper din suflet ca toate lucrurile care apar să dispară așa cum au apărut și să duc sarcina la bun sfârșit cu bine. Nu sunt nici prima, nici singura la care apar problemuțe de sănătate în sarcină, însă știu că totul o să fie bine, suntem puternice, suntem binecuvântate și nimic nu este întâmplător … Totul o să fie bine! Cu Dumnezeu înainte!  Așa mă motivez, așa merg înainte și asta mă ajută mult”, a dezvăluit Celia.

(NU RATA: COLȚUL DE RAI AL CELIEI, FERMA DE VĂCUȚE: ”ÎMI DAU O STARE DE LINIȘTE!”)

A pus ceva kilograme, dar nu-i un capăt de țară. Cu atât mai mult cu cât Ardeli avea să-i facă și cea mai frumoasă declarație de dragoste.

”Am pus până acum deja 13-14 kilograme. Cu Angelo am pus 23 și am reușit să le dau jos, e adevărat că acum am plecat cu 5 kilograme în plus, însă asta nu mai contează, important este ca sarcina să fie bine și eu sănătoasă, să o duc cu bine până la capăt. Soțul a zis că dă în scris că mă iubește și grăsuță! Să stau liniștită și să nu mă stresez în sarcină pentru kilograme și pentru cum reacționează corpul meu, că ne descurcăm după aia să le dăm jos. În spirit de solidaritate a pus și el vreo 6 kilograme! Mă susține, nu glumă!”, a povestit, amuzată, Celia.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult