Dennis Man, bun de plată! Anamaria Prodan a câștigat procesul împotriva jucătorului de la Parma

Publicat: 03/11/2023 | 19:08

La începutul anului 2021, după ce Dennis Man a semnat cu Parma, Anamaria Prodan tuna și fulgera. Deși ea era impresarul care avea contract de reprezentare cu fotbalistul, Giovanni Becali s-a ocupat de transfer, asta după ce jucătorul a rupt unilateral înțelegerea cu Anamaria Prodan. Așa că impresara nu a mai stat pe gânduri și l-a dat în judecată pe fotbalist, iar acum a câștigat procesul și Dennis Man este bun de plată. 

În urmă cu ceva timp, Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dennis Man și a câștigat în prima instanța procesul, însă fotbalistul a făcut Apel la decizia Tribunalului, dar nici a doua oară norocul nu a fost de partea lui, iar acum este bun de plată. Cât trebuie să scoată din buzunar jucătorul de la Parma?

(CITEȘTE ȘI: ANAMARIA PRODAN RUPE TĂCEREA DUPĂ CE FOSTUL EI IUBIT A FOST REȚINUT DE DIICOT: “NU CRED! ESTE PRIETENUL MEU PE VIAȚĂ” / EXCLUSIV)

Anamaria Prodan a câștigat procesul

După mai bine de un an și jumătate de la prima decizie, judecătorii i-au dat, din nou, dreptate impresarei. Astfel, Anamaria Prodan câștigă procesul cu Dennis Man, iar fotbalistul este acum obligat să îi plătească 350.000 de euro. La această sumă se adaugă în plus cheltuielile de judecată, care se ridică la 25.000 -30.000 de euro. Este de menționat și faptul că fotbalistul mai poate face Recurs la această hotărâre, în termen de 30 de zile la Curtea de Apel București.

După decizia judecătorilor, Anamaria Prodan s-a declarat încântată și a mărturisit că nu avea nicio emoție în legătură cu acest proces și știa că o să iasă câștigătoare.

„Am aflat şi eu acum de la avocatul meu. Este ceva firesc. Într-o ţară normală, un contract trebuie agreat şi respectat de comun acord. În caz contrar, dacă lucrurile nu erau aşa, după atât de mult timp se instala, cu siguranţă, haosul.

Contractul semnat, discutat, agreat de comun acord se respectă până la capăt. Eu cred că există un Dumnezeu acolo Sus, care ne vede pe toţi, şi când nu eşti corect cu viaţa, vine şi data când trebuie să plăteşti”, a declarat Anamaria Prodan, potrivit fanatik.ro. 

(VEZI ȘI: FATA CEA MARE A ANEI PRODAN A „OPRIT CIRCULAȚIA” ÎN DOROBANȚI. CU CE SE ÎMBRACĂ REBECCA ATUNCI CÂND ÎȘI BEA CAFEAUA ÎN ORAȘ)

Dennis Man, cel mai scump transfer din SuperLiga

Așa cum spuneam, în luna ianuarie a anului 2021, Dennis Man devenea cel mai scump transfer din istoria Superligii. La acel moment, Parma a plătit 13 milioane de euro celor de la FCSB pentru atacant.

Însă, deși fotbalistul se afla sub contract de reprezentare cu Anamaria Prodan, nu ea a fost cea care s-a ocupat de transfer. Jucătorul a rupt unilateral înțelegerea cu impresara, iar în scenă a intrat Giovani Becali, el fiind cel care s-a ocupat de transfer.

În acel moment, Anamaria Prodan a explodat și nu a ezitat nicio secundă. L-a dat în judecată pe Dennis Man și îi avertiza pe ceilalți fotbaliști care aveau de gând să facă același lucru, că vor avea aceeași soartă.

„Voi face același lucru în cazul tuturor jucătorilor care sunt sub contract cu mine și vor rupe unilateral înțelegerile pe care le avem. Voi deschide procese, voi cere să fie respectate contractele. Poate au bani jucătorii și nu știu ce să facă cu ei”, declara Anamaria Prodan.