Detalii halucinante din culisele negocierilor dintre Marius Șumudică și Adrian Mititelu. „Cum măsori tu dacă am inteligența peste medie?!”

Publicat: 28/08/2023 | 14:07
Marius Șumudică și Adrian Mitielu sunt în conflict deschis / Sursă Foto: Colaj Facebook

FCU Craiova 1948 a avut un start de sezon extrem de slab, iar șefii clubului au decis să-l concedieze pe Nicolae Dică, după doar cinci etape. Astfel, clubul oltean este în căutarea unui nou antrenor. Marius Șumudică a fost prima opțiune a oltenilor, însă negocierile dintre acesta și Adrian Mititelu au eșuat lamentabil. Mai mult, un conflict de la distanță a izbucnit, cei doi aruncându-și vorbe grele prin intermediul presei. În cursul zilei de luni, Marius Șumudică a făcut publică fișa postului pe care ar fi urmat să o aibă la clubul oltean.

FCU Craiova 1948 este în căutarea unui nou antrenor, după despărțirea de Nicolae Dică. Clubul oltean a pus ochii pe Marius Șumudică, care este liber de contract de ceva timp. Negocierile dintre tehnician și șefii din Bănie păreau să se finalizeze cu succes, însă totul a picat în cursul zilei de duminică.

(CITEȘTE ȘI: Ianis Hagi, tratat ca o mare vedetă la noua sa echipă. Anunțul făcut de Alaves la doar o zi după transfer)

Marius Șumudică a făcut publică fișa postului oferită de Adrian Mititelu. Clauzele incredibile impuse de patronul oltean

Duminică seară, după ce negocierile au intrat în impas, un război de la distanță a pornit între Marius Șumudică și Adrian Mititelu, prin intermediul presei și a rețelelor de socializare.

Astfel, după ce Mititelu a lansat acuze dure la adresa antrenorului, Marius Șumudică a făcut publică fișa postului propusă de clubul oltean. Unele dintre cerințele stipulate în acest document sunt de-a dreptul halucinante. Mai exact, potrivit unei cerințe, tehnicianul putea fi dat afară dacă nu avea fermitate sau inteligență peste medie. O altă precizare spune că antrenorul trebuie să dea dovadă de „sociabilitate, capacitate de comunicare verbală, scrisă și abilitate deosebită în relațiile cu oamenii”. Toate aceste cerințe incredibile l-au făcut pe Marius Șumudică să refuze imediat oferta clubului din Bănie, provocând astfel furia lui Adrian Mititelu.

Comentând pe marginea fișei postului de la FCU Craiova 1948, Șumudică a subliniat cât de aberante erau cererile stipulate în document. În plus, tehnicianul nu a fost de acord nici cu modul în care patronul oltean dorea să-l plătească.

„Uite ce rușine la fișa postului. Lasă că fac și eu public acum. Dacă vrea război cu mine, o să aibă război. La punctul D: ”inteligență peste medie”. Păi ce, mă dai afară că nu am inteligență peste medie? Cum măsori tu dacă am inteligență peste medie? ”Abilități de a vorbi”. Ce sunt astea? Se face de rușine, dar dacă vrea, continuăm, nu e problemă.

Tu ieri spuneai că mă vrei antrenor, erai disperat, îmi făceai ofertă și acum spui că m-au făcut antrenor Budescu și cu Alibec. Acum nu mă mai voiai? Râde lumea de tine (n.r. – Adrian Mititelu) ce spui.

Eu am documentele, am tot. Eu îi demonstrez tot. Zice că ”la semnarea contractului 30.000 de euro”. De unde? Scrie că mi-i dă în 30 de zile. Dacă pierdeam două meciuri în 30 de zile și mă dădea afară nu mai mi-i dădea. Îi pierdeam. Ce e asta? Eu dacă cumpăr o mașină îți dau o parte din bani peste 30 de zile și restul în ianuarie? Păi, ce, mă iei în leasing?, a declarat Marius Șumudică, pentru Fanatik.

(VEZI ȘI: Ce relație au, acum, Gigi Becali și Victor Pițurcă. Dezvăluirea făcută de Dumitru Dragomir)