Detaliul șocant observat de telespectatori în episodul de aseară Survivor România de la Kanal D

Publicat: 03/02/2020 | 09:11
Șoc la Kanal D! Concurenții de la Survivor România, atacați de un șarpe

Echipa ”Războinicilor” a avut parte de o surpriză de proporții în miez de noapte, chiar în momentele în care încercau să se odihnească după încp o zi istovitoare. Au fost vizitați de un musafir nepoftit, un șarpe ”curios” plimbându-se pe perete, chiar deasupra capetelor lor.

Concurenții, înveliți cu păturile, nu au observat nimic, din fericire, altfel cu siguranță s-ar fi panicat și ar fi părăsit așternuturile. ”Survivor România” nu se dezminte, de altfel, iar telespectatorii au putut observa acest ”detaliu” înfricoșător, încercând să își imagineze cum ar fi reacționat dacă s-ar fi aflat în locul ”Războinicilor”.

Aventura ”Survivor România”, de altfel, este o adevărată provocare, concurenții fiind nevoiți să facă față unor greutăți pe care nu le-ar fi anticipat înainte de emisiune. Cristina Șișcanu, spre exemplu, eliminată din concurstrend, a recunoscut că i-a fost foarte greu și că a rămas cu un gust ”dulce-picant-amar”. Dar experiența, din punctul ei de vedere, a fost memorabilă, iar ”puterea de adaptare a organismului uman” a impresionat-o.

Am rămas cu un gust dulce-picant-amar! Dulce… pentru că a fost o experiență unică, memorabilă prin prisma comuniunii cu natura. Acum nu mai am nicio frică legată de insecte, de rozătoare sau alte vietăți, nu m-ar mai incomoda ploaia dacă m-ar uda… este incredibilă puterea de adaptare a organismului uman! Acea imagine pe care o vedeam în fiecare dimineață de pe podeaua de scândură pe care dormeam… este divină. Știu că o voi păstra în memorie toată viața: palmierul cu nuci de cocos și Marea Caraibilor. Am cunoscut oameni minunați pe care i-am îndrăgit și îi voi purta în suflet. Picant… pentru că am avut parte de momente cu nivel maxim de adrenalină. Neprevăzutul, misterul, surpriza fiecărei clipe mi-au dat bătăi de inimă puternice! Amar… pentru că am cunoscut și oameni care au vrut să mă înjunghie pe la spate, dar am plecat la timp”, a declarat Cristina Șișcanu.