Primele scene intime la Survivor România de la Kanal D! Cu cine a fost filmată Elena Ionescu de camerele ascunse

Primele scene intime la Survivor România de la Kanal D! Cu cine a fost filmată Elena Ionescu de camerele ascunse

Au apărut primele scene intime la Survivor România, iar în centrul atenției s-a aflat Elena Ionescu, ex-Mandinga. Concurenta s-a despărțit de soțul ei, Dragoș Stanciu, după doar un an de căsătorie, iar la începutul lunii septembrie a anului trecut a dat fanilor, pe rețelele de socializare, această veste neașteptată.

„Sunt foarte bine. Am toate motivele, am ce e mai de preţ în viaţa asta, un copilaş atât de frumos. Merg mai departe pentru că am pentru ce. Nu sunt nici prima, nici ultima. Viaţa e făcută s-o trăim spontan, aşa cum nu te aştepţi. Asta este cea mai bună alegerea pe care am făcut-o în momentul de faţă amândoi. Dragoste cu forţa nu se poate”, a spus Elena Ionescu după despărțire.

Elena Ionescu și Cezar au apărut extrem de apropiați în fața telespectatorilor, iar aceștia au tras concluzia deja că ”se pregătește ceva” la nivel sentimental. Poate că nu este decât o simplă apropiere ”colegială”, însă imaginile au fost sugestive.

”Îți mulțumesc din suflet, Elena”, i-a spus Cezar, ”să dea Dumnezeu să fie bine”. Iar Elena Ionescu, după cum se poate observa în imaginile de la Kanal D, s-a cuibărit la pieptul acestuia. ”Încet, încet, lucrurile se vor așeza”, a mai spus Cezar, în timp ce Elena Ionescu  a replicat. ”Să rămâi așa, Tatiana trebuie să fie mândră de tine”. ”Ai văzut că am ținut cu toată lumea, am fost egal”, a continuat Cezar, iar Elena Ionescu i-a mărturisit că, din punctul ei de vedere, este singurul care merită să rămână în competiție până la final. ”Asta înseamnă să fii bărbat, știi? Asta înseamnă să fii om, în primul rând”, a mai spus Elena Ionescu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată casa pe care Vlăduța Lupău și Adi Rus și-au construit-o în Cluj. Ar fi investit trei milioane de euro și au ales doar materiale premium. Artista și soțul ei nu s-au uitat la bani: „Mobila este făcută toată la comandă”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată casa pe care Vlăduța Lupău și Adi Rus și-au construit-o în Cluj. Ar fi investit trei milioane de euro și au ales doar materiale premium. Artista și soțul ei nu s-au uitat la bani: „Mobila este făcută toată la comandă”
Marea campioană a pierdut toată averea de milioane și a plecat la Dubai: „L-am descoperit pe Iisus. O iau de la zero la 38 de ani”
Prosport.ro
Marea campioană a pierdut toată averea de milioane și a plecat la Dubai: „L-am descoperit pe Iisus. O iau de la zero la 38 de ani”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cea mai curajoasă solistă de muzică populară! Cântă în mini, la 57 de ani: „Sunteți invidioase!” Verdictul dur al stiliștilor
Click.ro
Cea mai curajoasă solistă de muzică populară! Cântă în mini, la 57 de ani: „Sunteți invidioase!” Verdictul dur al stiliștilor
George Simion, în Parlament: Libertate pentru Călin Georgescu! Vai, ce vă excitați când auziți numele ăsta
Digi 24
George Simion, în Parlament: Libertate pentru Călin Georgescu! Vai, ce vă excitați când auziți numele ăsta
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
Digi24
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
Promotor.ro
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Preț mic la Auchan: Aparat smart de cafea Philips, ult mai ieftin ca la eMAG
go4it.ro
Preț mic la Auchan: Aparat smart de cafea Philips, ult mai ieftin ca la eMAG
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Anunțul PSD după învestirea Guvernului Niculescu. Măsurile asumate de social-democraţi
Gandul.ro
Anunțul PSD după învestirea Guvernului Niculescu. Măsurile asumate de social-democraţi
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Mediafax Italia
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Povestea celebrului model care VINDEA GENȚI pe stradă ca să poată supraviețui
Mediafax Spania
Povestea celebrului model care VINDEA GENȚI pe stradă ca să poată supraviețui