Dezvăluirea făcută de Carmen Harra, după cutremurele devastatoare din Turcia și Siria. Ce o să se întâmple în România

Publicat: 13/02/2023 | 08:20
Carmen Harra. Sursă foto: Facebook

Carmen Harra și-a expus opinia în legătură cu dezastrele din Turcia și Siria. Zeci de mii de persoane au murit, după două cutremure devastatoare. Iată mai jos, în articol, ce spune Harra despre aceste seisme și ce se va întâmpla în România.

Carmen Harra și-a expus opinia, în cadrul unui interviu, despre dezastrele care au avut loc în Turcia și Siria. Cele două țări au fost lovite puternic de cutremure, iar peste 34.000 de mii de oameni au murit. Alte zeci de mii de persoane au fost rănite, după ce mii de clădiri s-au prăbușit. Și în acest moment, salvatorii lucrează la foc continuu și caută victime printre dărâmături.

Despre cutremurele devastatoare care au avut loc atât în Turcia, cât și în Siria, Carmen Harra susține faptul că ar putea intra în discuție și prezența unei „mâini umane”, sub forma unui „avertisment” sau a „ceva cu dublu tăiș”. Cunoscutul psiholog susține că nu ar fi fost un simplu seism și, în plus, a fost „ciudat”.

„Mie mi se pare foarte ciudat cutremurul ăsta, în felul în care s-a întâmplat și magnitudinea lui. Nu știu dacă e și o mână umană la mijloc… Deci nu mi se pare că e un simplu cutremur. E ceva mult mai complex aici care s-a întâmplat și simt, în intuiția mea, că e și o mână umană la mijloc, într-un fel sau altul. Deci e ca un avertisment, vine ca ceva cu dublu tăiș. E mult mai complexă situația decât pare!”, a mărturisit Carmen Harra, pentru CIAO.

Vezi și CARMEN HARRA A FĂCUT PREVIZIUNILE ȘI A DAT VERDICTUL! O SĂ FIE 2023 UN AN BUN? „UN AN DE REVELAȚIE…”

Ce spune Carmen Harra despre producerea unui cutremur de intensitate mare în România?

Mai mult decât atât, Carmen Harra a mai mărturisit faptul că nu va uita vreodată cutremurul care a avut loc în țara noastră, în anul 1977. La momentul acela, Carmen Harra avea vârsta de 22 de ani și ajunsese în București, de la Cluj. Era studentă în perioada aceea și a rămas cu o „traumă pentru restul vieții”: „Și acum văd în fața mea imaginile clădirilor căzute, oamenii tăiați în bucăți. Nu pot să uit niciodată! Am rămas cu o claustrofobie înfiorătoare de atunci, cu frică de locuri închise, o frică, cred că subconștientă pe care nici nu pot să o descriu dar este înfiorătoare”.

De asemenea, având în vedere acest lucru, terapeutul trage un semnal de alarmă și susține că ar trebui să se ia atitudine în fața multor construcții din București, deoarece clădirile par „atât de murdare și atât de neîngrijite”. Sub o formă sau alta, îndeamnă ca primarul să se ocupe de aspectul Capitalei. Cât despre producerea unui eventual cutremur în România, Carmen Harra este de părere că, în viitorul apropiat, nu ar intra în discuție așa ceva. Le recomandă românilor să fie vigilenți, să aibă grijă și clădirile să fie consolidate.

„Însă lucrurile nu se repetă cum au fost, cutremurul din ’77 a fost un cutremur care a dărâmat centrul Bucureștiului. Va veni un cutremur în viitor, dar nu imediat și nu în centrul Bucureștiului, ci în zonele apropiate, fără să producă astfel de nenorociri. Nu este în viitorul imediat apropiat așa că puteți să stați liniștiți, deși e greu să stați liniștiți când știi că trăiești într-o astfel de zonă și mai ales că ciclic, astfel de cutremure se întâmplă. Nu se întâmplă nimic pe parcursul anului 2023, nimic de genul ăsta pentru români!”, a mai spus Carmen, în cadrul interviului.

Citește și CARMEN HARRA, DESPRE SCHIMBĂRILE CARE VOR AVEA LOC ÎN VIAȚA PRINȚULUI HARRY: „ADEVĂRURILE ÎNCĂ NU AU IEȘIT TOTAL LA LUMINĂ”

Sursă foto: Facebook