Din ce trăiește Liviu Dragnea în prezent, după ce a fost eliberat din spatele gratiilor. Prezența lui la DNA, marcată de un incident în fața sediului

De: Cancan
Publicat: 26/07/2021 | 21:15

Recent, Liviu Dragnea a făcut o vizită – fulger la medic pentru a-și face analizele. Fostul politician a stat în spatele gratiilor timp de doi ani și două luni, iar recent a fost eliberat, urmând să își reia cursul firesc al activităților. De asemenea, în cursul acestei zile, fostul politician a mers și la sediul DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă prelungirea sechestrului în dosarul Tel Drum, în care are calitatea de inculpat. Acolo, însă, a avut loc un incident.

În cursul acestei zile, fostul politician Liviu Dragnea s-a prezentat la sediul DNA, după ce procurorii au fost nevoiți să îi aducă la cunoştinţă prelungirea sechestrului în dosarul Tel Drum, în care are calitatea de inculpat. În momentul în care fostul politician s-a prezentat la sediu, atunci a avut loc un incident, cu mai mulți protestatari. Potrivit informațiilor din presă, tinerii care au venit să îl protejeze pe bărbat au început să bruscheze atât protestatarii, cât ți jurnaliștii prezenți la fața locului.

Scandalul a escaladat într-un schimb de pumni și îmbrânceli, în acel moment fiind rupte și haine, sub privirile jandarmilor. După ce fostul politician a intrat în sediul DNA, oamenii legii i-au legitimat pe cei responsabili de violențe.

Cu o zi înainte de sosirea lui Liviu Dragnea la DNA, Codrin Ștefănescu a scris pe Facebook: “Vreau să fac un anunţ! Hărţuirea lui Liviu Dragnea continuă! Mâine a fost convocat la DNA, exact la ora când medicii îi programaseră RMN! Pe o chestie de procedură la care, în mod legal, puteau participa doar avocaţii! Singuri, fără el! Dar sistemul ăsta ticălos şi rezist nu se lasă! Teama de Dragnea transpiră prin toţi porii lor, frica de ceea ce au făcut i-a înnebunit pe toţi! Abuzurile astea, în formă continuată, dovada clară a unor spaime imense. De care, într-un viitor apropiat, ştiu şi ei că vor răspunde!”.

Din ce trăiește Liviu Dragnea în prezent, după ce a fost eliberat din spatele gratiilor

Fostul lider politic, Liviu Dragnea, a fost eliberat din spatele gratiilor recent, după ce a petrecut doi ani și două luni în Penitenciarul Rahova. Atunci când s-a prezentat la DNA, acesta a fost întrebat de către un reporter dacă are bani să se susțină, în condițiile în care averea lui se află sub sechestru.

„Cu atâtea sechestre, mai aveţi din ce să trăiţi?”, l-a întrebat un reporter.

„Da, sigur, din salariu”, a răspuns Liviu Dragnea.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea, arhivă CANCAN