Doi multimilionari români au comandat un candelabru de 290.000 € pentru palatul lor din Dorobanți! Mega-investiția s-a sfârșit cu o tragedie…

Publicat: 15/04/2018 | 23:21

O poveste fabuloasă, cu accente comice, s-a petrecut în lumea bună din București, iar scenele relatate de un apropiat al celor implicați, pentru CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, par să fie desprinse din filmele clasice cu Stan și Bran. Pățania nemaiauzită, înfiorătoare chiar, implică o familie cu pretenții din Capitală, foarte mulți bani, un candelabru cu un preț exorbitant și o echipă de Dorei. Dramatic este că, la finalul întâmplării, a fost nevoie de intervenția unui echipaj de urgență!

Protagoniștii întâmplării petrecute în high-life-ul bucureștean sunt un domn și o doamnă extrem de bine poziționați din punct de vedere financiar, mai precis Regele și Regina locurilor de joacă publice. Doamna, fosta soție a unui celebru avocat de la noi, iar domnul, un prosper om de afaceri abonat la contracte cu statul. Situația lor financiară le permite să dețină proprietăți la Cannes ori să își facă vacanțele în stațiunea miliardarilor ruși, Megeve, din Alpi. Și să nu uităm de locul petrecerii acțiunii, o vilă de super-lux din Dorobanți, ticsită cu obiecte de artă și mobilă scumpă, alese cu gust.

(CITEȘTE ȘI: ”Mogulul Tipografiilor” și-a vândut afacerea și a spart o avere pe super-mașini! )

Sursele CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, susțin că vila multimilionarilor arată ca un adevărat muzeu, cu obiecte de mobilier de la Ralph Lauren și tablouri celebre.

În Palatul din Dorobanți, cuplul ”regal” a simțit, însă, nevoia unui ”upgrade” așa că a comandat un candelabru imens pentru hol. Nu este vorba aici despre orice corp de iluminat, ci de un candelabru de Baccarat, care se vinde la un preț de catalog de 500.000 de euro, un conglomerat uriaș de cristale aranjate cu gust. Domnul și doamna sunt clienți VIP ai magazinului, astfel că au obținut un discount semnificativ, achiziționând candelabrul cu suma de 290.000 de euro!

Stan și Bran, în varianta ”Dorel”

A venit și fericitul moment când transportul special cu etichete ”Fragil” a ajuns în România, la vila cu pricina. Domnul a rămas acasă pentru acest important eveniment, la fel și doamna, și a sosit curând și echipa de muncitori care să-l monteze. Doamna s-a dus sus, în capul scărilor, iar domnul a rămas jos, pentru a-l suspenda cât mai simetric din tavan. Echipa de electricieni a ascultat indicațiile cuplului, sus-jos, stânga-dreapta, până ce, într-un moment de neatenție, a scăpat candelabrul pe podeaua de marmură, iar acesta s-a făcut țăndări. Ca necazul să fie înzecit, în cădere a dărâmat și balustrada îmbrăcată în piele Ralph Lauren!

Șocul a fost atât de mare  pentru proprietar încât a suferit o criză de inimă și a fost nevoie de intervenția unui echipaj de urgență care să-l stabilizeze!

(VEZI ȘI: Israela a lăsat în urmă o avere fabuloasă. Cine va moșteni 25 de milioane de euro )

Au făcut bani din părculețe

Cu siguranță, cititorii CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, se întreabă de unde au acumulat domnul și doamna atâtea obiecte de lux, de multe milioane de euro. Simplu, din contractele firmelor care le dețin cu statul, mai precis cu Primăria Sectorului 3. Pe vremea fostului primar Liviu Negoiță, firma lor s-a ocupat cu amenajarea tuturor locurilor de joacă din toate parcurile și părculețele din sector, care nu sunt deloc puține!

Afacerea s-a extins și în mandatul actualului primar, Robert Negoiță, ba chiar a mers și în direcția Primăriei Capitalei, astfel că nu este greșit să-i numim, generic, Regele și Regina locurilor de joacă publice din București. (CITEȘTE ȘI: VĂDUVA ȘI FIII MILIONARULUI SINUCIGAȘ, EXECUTAȚI PENTRU DATORII DE 650.000 €!)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Gabriel Niculescu