Doliu în industria muzicală. Rapperul Vincent Cohran, alias Slim 400, a fost împușcat mortal

Publicat: 09/12/2021 | 18:56

Este doliu în lumea artistică de peste Ocean. Rapperul Vincent Cohran, alias Slim 400, a fost împușcat mortal, seara trecută, în Los Angeles.

Miercuri noaptea, rapperul american Vincent Cohran, alias Slim 400, a murit, după ce a fost împușcat. Incidentul a avut loc în Los Angeles. Bărbatul în vârstă de 33 de ani a fost implicat într-un atac cu mai multe persoane, scrie Digi24.ro.

Vezi și TRAGEDIE! JACQUELINE AVANT, SOȚIA LEGENDARULUI CLARENCE AVANT, ÎMPUȘCATĂ MORTAL ÎN PROPRIA LOCUINȚĂ

În 2019, a fost împușcat de 9 ori în urma unui atac armat

Nu este prima oară când rapperul a luat parte la un astfel de eveniment șocant. În anul 2019, Slim 400 a fost ținta unui atac armat în urma căruia a fost împușcat de nouă ori. Acesta a supraviețuit, iar, după o perioadă lungă de spitalizare, a revenit la activitățile cotidiene și la pasiunea sa, muzica. Nu se cunosc, însă, motivele pentru care bărbatul a fost ucis seara trecută, în Los Angeles.

Slim 400, pe numele său real Vincent Cohran, era foarte pasionat de muzică. Pe platforma Youtube, artistul a strâns milioane de afișări la videoclipurile sale. Bărbatul s-a născut în Germania, Frankfurt. S-a mutat în Statele Unite ale Americii când era mic. Părinții săi, fiind militari, au fost mobiliați la baza americană de pe teritoriul german.

sursă foto: Captură video Youtube