Dragoș Bucur, prezentatorul emisiunii ”Visuri la cheie”, infectat cu COVID-19

Publicat: 16/09/2020 | 20:05

Dragoș Bucur, prezentatorul emisiunii ”Visuri la cheie”,  a fost infectat cu COVID-19. În momentul de față, starea lui de sănătate este bună.

Toate persoanele care au intrat în contact direct cu Dragoș Bucur, atât familia cât și colegii de platou, au fost contactate și vor fi testați pentru coronavirus.

Filmările pentru emsinea pe care Dragoș Bucur o prezintă au fost oprite temporar până la aflarea următoarelor vești. Producătorii emisiunii au decis ca toată echipa de producție, dar și arhitecții și designerii să intre în autoziolare până la aflarea rezultatelor testelor, potrivit stirileprotv.ro.

„Am făcut o formă ușoară a bolii, ca o gripă. Acum sunt împreună cu familia și ne simțim bine. Sper ca toate rezultatele colegilor să fie bune și evident că aștept reluarea filmărilor la Visuri la Cheie. A fost un sezon plin de emoție și mi-aș fi dorit evident să nu fie necesară acestă întrerupere, dar sunt convins că vom trece extrem de repede și peste această situație. Mai avem de filmat, dar publicul nostru poate urmari ca și până acum Visuri la cheie în fiecare miercuri la PRO TV. Le doresc tuturor sănătate”, a declarat Dragoș Bucur.

Coronavirus România, 16 septembrie

Până astăzi, 16 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 107.011 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.713 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 714 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În intervalul 15.09.2020 (10:00) – 16.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 49 de decese (33 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. (CITEȘTE ȘI: CRISTIAN POPESCU PIEDONE ESTE SUSPECT DE CORONAVIRUS. FOSTUL PRIMAR S-A TESTAT DUPĂ CE FIICA SA A FOST CONFIRMATĂ POZITIV)

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate cele 49 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.