Dramă în familia Adinei Alberts. Tatăl medicului estetician a decedat

Publicat: 08/12/2022 | 17:33

Adina Alberts, medic estetician și soția lui Viorel Cataramă trece prin momente grele, după ce tatăl ei a decedat. Aceasta a anunțat în urmă cu o oră pe contul ei de Facebook că cel care i-a dat viață și-a dat astăzi ultima suflare.

Tatăl Adinei Alberts s-a stins din viață din cauza problemelor de sănătate

În urmă cu mai puțin de o lună, Adina Alberts le mărturisea fanilor că tatăl ei în vârstă de 85 de ani are coronavirus. În plus, bărbatul suferea de mai multe afecțiuni și nu era vaccinat. Acesta trecuse prin 3 accidente vasculare cerebrale tranzitorii, iar acest lucru s-a întâmplat pentru că avea fibrilație atrială cronică.

CITEȘTE ȘI: ADINA ALBERTS, ”TAXATĂ” DE DAN TEODORESCU, DUPĂ CE A CERUT DONAȚII FANILOR EI „NU MAI REUȘESC SĂ VISEZ PE GRATIS”

De asemenea, omul era un „BPOC-ist vechi”, căci până la vârsta de 45 de ani a fumat câte 4 pachete de țigări pe zi, conform mărturisirilor Adinei Alberts. Din păcate, astăzi, celebrul medic estetician ne anunță cu durere în suflet că tatăl ei s-a stins din viață. Mesajul pe care l-a publicat pe rețelele de socializare este de-a dreptul emoționant.

„Știam că va veni momentul…Am încercat mereu să mă pregătesc pentru acest moment. Tot nepregătită sunt. Și voi rămâne pentru totdeauna cu un mare gol în suflet! Drum bun printre îngeri, tăticul meu drag…Dumnezeu să te odihnească în pace!”, a fost mesajul postat de Adina Alberts, pe contul ei de Facebook.

Tatăl Adinei Alberts s-a stins din viață în urmă cu câteva ore (Sursă: Facebook)

VEZI ȘI: MEDICUL ADINA ALBERTS, DESPRE DECESUL CORNELIEI CATANGA! CE MEDICAMENTE A LUAT, DE FAPT, ARTISTA

Adina Alberts făcea apel către fani înainte ca tatăl ei să moară: „Rugați-vă pentru el!”

Cu doar 2 luni înainte de tragedie, Adina Alberts a dat startul unui strigăt de ajutor pentru tatăl ei. Soția lui Viorel Cataramă își ruga urmăritorii să se roage pentru tatăl ei, căci era într-o stare critică de sănătate.

„Acum am mare nevoie de voi toți! Rugați-vă pentru tata!!! Vă rog! Simt că mai are zile de la Dumnezeu! Ajutați-mă să îl facem bine!”, era îndemnul Adinei.

Toată lumea a încurajat-o atunci și a încercat să-i ureze multă putere și curaj, însă tragedia nu a ocolit-o pe specialista în estetică. Astăzi îi plânge urmele tatălui ei și anunță cu mare durere în suflet că acesta și-a dat ultima suflare.