Drama inimaginabilă prin care a trecut Irina Nicolae. Ce s-a întâmplat cu prima fiică a fondatoarei trupei ASIA

Publicat: 21/02/2023 | 13:54
Irina Nicolae povestește cel mai greu moment din viața sa. Sursă foto: captură Youtube

Zilele acestea, Irina Nicolae a dezvăluit, în cadrul unui podcast, că ar fi putut să mai aibă încă o fetiță, mai mare decât Scarlett Maria. În cea de-a cincea lună, a născut, după două zile de travaliu. În lacrimi, fondatoarea trupei ASIA a dezvăluit trauma pe care a ținut-o ascunsă ani buni. 

Irina Nicolae și-a deschis sufletul și a povestit cea mai mare durere din viața sa. În urmă cu mulți ani, a purtat, timp de cinci luni, o fetiță în pântece. Totul părea să decurgă normal, până când un medic i-a spus că cea mică are o problemă gravă. Inima bebelușului era situată în partea dreaptă, iar șasele sale de supraviețuire erau determinate de mai multe operații.

„Aveam un cardiolog și un specialist pe imagistică, o doamnă foarte drăguță, și m-am dus din respect, noi luasem decizia că îmi asum riscul, că practic copilul trebuia să sufere două operații în primul an, imediat după ce se naște. Apoi în jurul vârstei de 14 ani, pentru că inima atunci se mărește”, a explicat emoționată Irina, care, alături de o echipă de medici din Ungaria, a întrerupt sarcina la cinci luni și o zi”, a spus Irina Nicolae.

(CITEȘTE ȘI: Irina Nicolae, despre scandalul cu trupa ASIA: „Mi s-a părut dezamăgitor…”)

Irina Nicolae: „Fetița mea știe că are o surioară, că e acolo, înger”

Irina Nicolae voia să-și asume toate riscurile și să ducă sarcina la bun sfârșit, dar medicii au pus-o să facă întrerupere. Problema a fost că, din moment ce fiica sa avea deja cinci luni, a fost nevoită să nască natural, în două zile de travaliu.

„I-am mulțumit lui Dumnezeu și i-am rămas recunoscătoare pentru că după un astfel de caz am rămas întreagă. După o astfel de traumă, foarte puțini sunt oamenii care rămân normali. Fetița mea știe că are o surioară, că e acolo, înger, și un frate, băiețelul soțului meu din prima căsătorie”, a spus artista.

(CITEȘTE ȘI: Mega-scandal la reuniunea trupei ASIA! Irina Nicolae: “Din păcate…” Nu au invitat-o pe fondatoarea trupei…)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult