Eliminare la Survivor România! Daniel Pavel l-a descalificat, după ce s-au luat la bătaie

Publicat: 18/01/2022 | 11:16

Nici bine nu s-au cunoscut că deja au apărut tensiuni între concurenții de la Survivor România. Faimoșii și Războinicii ajung să se ia la bătaie chiar în timpul jocului pentru recompensă. 

Următoarea ediție Survivor România 2022 se lasă cu… bătaie. Tensunile se amplifică în cele două echipe, iar Daniel Pavel anunță descalificarea unui concurent din sezonul al treilea al reality show-ului. De asemenea, un concurent din echipa Faimoșilor va părăsi competiția în urma consiliului de eliminare din această ediție.

(VEZI ȘI:DE LA CE AU PORNIT PRIMELE CONFLICTE DE LA SURVIVOR ROMÂNIA 2022. NICI NU S-A DAT BINE STARTUL, CĂ FAIMOȘII DE LA PRO TV AU GĂSIT MOTIV DE CEARTĂ)

Daniel Pavel anunță o eliminare neașteptată

Daniel Pavel anunță o eliminare neașteptată în noua ediție Survivor România 2022, difuzată pe 18 ianuarie:

“Pentru el, Survivor România se termină acum și aici, pe acest nisip fierbinte dominican.”, anunță Daniel Pavel la Pro TV.

Și între membrii echipei Faimoșilor apar certuri. “Trage de tine! Trage de tine, ți-am zis!”, îi spune Cătălin Zmărăndescu Otiliei. Cântăreața izbucnește în lacrimi și îl roagă pe fostul campion MMA să nu mai ridice tonul: “Dar nu țipa, că nu-mi place să țipi!”.

(VEZI ȘI:TENSIUNI LA ”SURVIVOR ROMÂNIA”, SEARA TRECUTĂ. S-AU ARUNCAT CUVINTE DURE ÎNTRE ȘTEFANIA ȘTEFAN ȘI ELENA CHIRIAC: ”TE DISTRUG!”)

Tensiunile nu au lipsit nici în a doua ediție de ”Survivor România 2022”. Roxana Ciuhulescu, Cătălin Zmărăndescu și CRBL și-au aruncat cuvinte grele.

Cătălin Zmărăndescu s-a aliat cu CRBL și au ”încolțit-o” pe Roxana. Replicile acide au avut loc după ce Roxana a avut curajul  și l-a ”pârât” pe Zmărăndescu lui TJ Miles. Tensiunile s-au amplificat  imediat după ce au pierdut al doilea joc în fața echipei albastre:

”Ești îmbârligătoare, este foarte urât din partea ta. Asta e Roxana și așa a fost toată viața ei. Aș mai spune eu niște lucruri din trecut, dar te las în pace. Nu are rost. Prefer să dau din gură ca să nu dau din mâini”, a spus Cătălin Zmărăndescu la ”Survivor România 2022”.

Vorbele acide nu au rămas fără ecou și au fost completate de CRBL:

”Tu ești pârâcea grupului. Cred că era mai bine să ții pentru tine deocamdată, pentru că nu cred că i-a făcut rău (n.r. lui TJ Miles) și sunt pe zero”, a fost și completarea venită din partea lui CRBL.

Sursa foto: Arhiva CANCAN