Emily Burghelea a ajuns la capătul puterilor! Viață de mamă cu doi copii nu este una tocmai ușoară: „Nu mai pot. Mă duc la nebuni”

Publicat: 27/02/2023 | 12:58

De curând, Emily Burghelea a devenit mamă pentru a doua oară. Vedeta a adus pe lume un băiețel și credea că familia sa o să fie perfectă, acum că numără patru membri. Se pare că lucrurile, însă, nu sunt chiar atât de simple, iar de curând, Emily Burghelea a aflat asta. Micuța Amedeea i-a declarat război frățiorului ei.

Emily Burghelea simte că a ajuns la capătul puterilor. Deși fusese foarte fericită că Amedeea l-a primit pe fratele ei cu brațele deschise, se pare că acum sentimentele micuței s-au schimbat. După ce i-a surprins pe părinții ei dormind alături de cel mic, Amedeea a izbucnit. Fetița a făcut o criză de gelozie și timp de aproape 24 de ore a plâns încontinuu și s-a răzbunat pe toată lumea.

„Cred că ne-am confruntat ieri cu prima criză de gelozie severă a Amedeei. A fost ceva rău de tot, toată ziua a plâns, a țipat și totul a plecat de la faptul că ne-a văzut pe noi de dimineață în pat cu bebe, ea a dormit cu mamaia. La 6.00 dimineața a venit peste noi în dormitor, ne-am trezit, s-a uitat la noi, la bebe care era între noi și a început. Și acum, ca să fie tacâmul complet, parcă nici bebe nu mai e așa liniștit cum era și pe bună dreptate, că ieri soră-sa chiar a plâns toată ziua și toată ziua s-a răzbunat pe noi, a făcut numai contra. Da… Mi s-a rupt sufletul”, a mărturisit Emily Burghelea.

(CITEȘTE ȘI: EMILY BURGHELEA A FĂCUT-O ȘI PE ASTA, DE FAȚĂ CU MICUȚII: I-A MOZOLIT MASCA ÎN HERĂSTRĂU!)

„L-a mușcat pe bebe”

Amedeea nu doar că a plâns și și-a terorizat părinții, dar și-a revărsat furia și asupra frățiorului ei. Amedeea a fost atât de geloasă încât l-a mușcat puternic pe micuț de picior și nu îl mai vede cu ochi buni.

Momentul în care Amedeea l-a rănit pe cel mic a fost momentul în care Emily Burghelea a simțit că nu mai poate. Vedeta și-a dorit să plece de acasă și să lase totul în voia sorții. Tânăra se teme ca acest episod de gelozie al Amedeei să nu se transforme într-o obișnuință.

„L-a mușcat pe bebe de picioruș și i-a lăsat o urmă. Atunci am simțit că nu mai pot, atunci am zis gata, eu mă duc la nebuni, mă întorc peste vreo 20 de ani. Mi-e puțin frică de momentul în care va trebui să o luăm de la grădi, pentru că nu știu cum se va comporta, nu știu cum ar trebui să acționăm noi, nu știu dacă va mai continua criza asta de gelozie. Chiar aș avea nevoie de sfaturi. Și eu, dar și Andrei. Dacă și Andrei are nevoie de sfaturi, atunci este într-adevăr o situație dificilă”, a mai spus Emily Burghelea.

(VEZI ȘI: EMILY BURGHELEA A AFLAT CU CE PROBLEME DE SĂNĂTATE SE CONFRUNTĂ! BLONDINA A PRIMIT MAI MULTE DIAGNOSTICE GREȘITE)