Episcopul Ignatie al Huşilor s-a vindecat! A fost externat după ce în urmă cu două săptămâni a fost infectat cu noul coronavirus

Publicat: 23/09/2020 | 18:04

Părintele Ignatie, episcopul Hușilor, au fost externat din spital. După două săptămâni petrecute pe mâinile medicilor acesta s-a vindecat de coronavirus. În prezente starea lui este stabilă și se află în afara oricărui pericol.

Anunțul a fost făcut de Episcopia Hușilor: „Părintele Episcop Ignatie a fost externat de la Spitalul Municipal de Urgență Elena Beldiman din Bârlad”, unde fusese internat în urmă cu două săptămâni, în urma infecției cu COVID-19.

Acesta a fost depistat pozitiv cu Covid-19 și a fost internat la Spitalul ”Elena Beldiman” din Bârlad, în ultimele două săptămâni. În data de 9 septembrie a ajuns în unitate-suport COVID-19.

Conform comunicatului Episcopiei Huşilor, starea de sănătate a lui Ignatie „este una foarte bună”. (CITEȘTE ȘI: EPISCOPUL HUȘILOR ARE CORONAVIRUS. MESAJUL TRANSMIS DE PĂRINTELE IGNATIE PENTRU TOȚI CREDINCIOȘII)

Mai mult, în același comunicat reprezentanţii Episcopiei Huşilor au îndemnat oamenii să trateze „cu maximă responsabilitate, fără a lăsa loc la panică şi fără a stigmatiza pe cineva, măsurile de protecţie împotriva infectării cu noul coronavirus”.

„Virusul nu umblă de unul singur”

Episcopul Ignatie a îndemnat, încă de la începutul pandemiei, în cuvântul pastoral din 22 martie 2020, să fie respectate cu stricteţe recomandările autorităţilor abilitate cu gestionarea acestei crize. (VEZI ȘI: PREMIERĂ ÎN ISTORIA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE! CE A TRANSMIS EPISCOPUL HUȘILOR ÎNTR-O SCRISOARE ÎN VREME DE PANDEMIE DE CORONAVIRUS)

„Virusul nu umblă de unul singur, ci este ”transportat” de oamenii contaminaţi. În mod paradoxal, distanţarea socială şi fizică dintre oameni coincide cu o apropiere mai profundă de Hristos şi, implicit, o apropiere sufletească mai intensă între noi.

Ţineţi cont doar de ceea ce vă este comunicat oficial de către autorităţile abilitate în gestionarea crizei, în care ne aflăm, şi de ceea ce spun specialiştii în domeniu. Restul este doar materie toxică, care întreţine inutil angoasa şi dezordinea gândurilor, pentru a ne arunca în deruta manipulărilor grosolane şi a şocurilor existenţiale”, spunea, la vremea aceea episcopul.