Episcopul Hușilor are coronavirus. Mesajul transmis de părintele Ignatie pentru toți credincioșii

Publicat: 10/09/2020 | 17:50
Episcopul Hușilor are coronavirus. Mesajul transmis de părintele Ignatie pentru toți credincioșii

Părintele Ignatie, episcopul Hușilor, a fost depistat pozitiv cu Covid-19 și este, în prezent, internat la Spitalul ”Elena Beldiman” din Bârlad.

Anunțul a fost făcut prin intermediul unui comunicat. „Preasfinţia Sa a luat măsura izolării încă de la primele simptome, înainte de primirea rezultatelor testului, iar după confirmare a mers pentru a se interna la Spitalul din Bârlad”, se arată în comunicat. Conform acestuia, starea de sănătate a ierarhului este una bună.

Citește și: Criza COVID din Capitală se menține. Bucureștiul, din nou primul la noi infectări

Ce le-a transmis credincioșilor

Episcopul Ignatie a îndemnat, încă de la începutul pandemiei, în cuvântul pastoral din 22 martie 2020, să fie respectate cu stricteţe recomandările autorităţilor abilitate cu gestionarea acestei crize.

„Virusul nu umblă de unul singur, ci este ”transportat” de oamenii contaminaţi. În mod paradoxal, distanţarea socială şi fizică dintre oameni coincide cu o apropiere mai profundă de Hristos şi, implicit, o apropiere sufletească mai intensă între noi. Ţineţi cont doar de ceea ce vă este comunicat oficial de către autorităţile abilitate în gestionarea crizei, în care ne aflăm, şi de ceea ce spun specialiştii în domeniu. Restul este doar materie toxică, care întreţine inutil angoasa şi dezordinea gândurilor, pentru a ne arunca în deruta manipulărilor grosolane şi a şocurilor existenţiale”, spunea, la vremea aceea episcopul.

Situația COVID-19 din 10 septembrie

Până astăzi, 9 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 98.304 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 41.002 pacienți au fost declarați vindecați și 12.557 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.271 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Nu rata: Coronavirus România 10 septembrie. 47 de decese în ultimele 24 de ore

La capitolul decese, în intervalul 08.09.2020 (10:00) – 09.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 51 de decese (32 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Suceava, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.