Episod ținut secret, petrecut între Elisabeta a II-a și Nicolae Ceaușescu. Faptele reginei au ieșit la iveală după 42 de ani

De: T.S
Publicat: 25/05/2020 | 19:43
Episod ținut secret petrecut între Elisabeta a II-a și Nicolae Ceaușescu. Faptele reginei au ieșit la iveală după 42 de ani

Documentarul „Inside the Crown: Secrets of the Royals”, difuzat pe 21 mai la ITV, relevă un episod mai puțin cunoscut din viața reginei Elisabetei a II-a a Marii Britanii, care i-a avut ca protagonist pe fostul dictator al României, Nicolae Ceaușescu.

Regina Angliei fost nevoită să facă un gest „extrem” pentru a evita o întâlnire neprevăzută cu Nicolae Ceaușescu, în timpul vizitei oficiale a dictatorului român, în 1978, la Palatul Buckingham, relatează The Independent. Era prima vizită a dictatorului în Marea Britanie.

Astfel, În documentarul „Inside the Crown: Secrets of the Royals” jurnalistul Robert Hardman și lordul David Owen, fost ministru de externe, au povestit că regina Elisabeta a II-a a avut o reacție negativă cu privire la vizita dictatorului român.

„Ea i-a povestit unui oaspete, care la rândul lui mi-a povestit mie, despre momentul când (cuplul Ceaușescu, n.red.) erau în vizită și a ieșit la plimbare cu câinii în grădinile Palatului”, a povestit Robert Hardman în documentar. Jurnalistul a povestit că reginei i-a venit ideea să se ascundă în tufiș când a văzut cuplul prezidențial român apropiindu-se pe o alee din față.

„Așa că, pentru prima și singura oară în viața ei, regina s-a ascuns într-un tufiș din grădina palatului pentru a-i evita pe oaspeții săi”, a adăugat el.

De ce a fost Nicolae Ceaușescu

Martorii povestesc că regina Elisabeta primise până în acel moment mulți șefi de stat, dar Nicolae Ceaușescu a fost prea mult pentru ea.

El a detaliat atunci că întâlnirea oficială a fost făcută la presiunea Ministerului de Externe de la Londra, care dorea să vândă o flotă de avioane către TAROM. Vizita oficială a fost condiția dictatorului, care până la urmă a ordonat ca plata să nu mai aibă loc.

Ulterior, fostul ministru David Owen a recunoscut că întreaga călătorie a fost o greșeală uriașă. „Încerc să mă prefac că nu s-a întâmplat niciodată”, a spus el.