Este oficial! Programa pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat a fost schimbată. Va conține doar materia din primul semestru

De: A. D.
Publicat: 14/04/2020 | 15:52

Ministrul educației a aprobat revizuirea programelor de examen pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, astfel încât să conțină doar materia din primul semestru al anului școlar 2019-2020.

Măsura a fost luată prin ordin de ministru, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației. Ordinul a fost transmis luni către Monitorul Oficial al României și, imediat ce acesta va fi publicat, Ministerul Educației și Cercetării va posta noile programe. (CITEȘTE ȘI: POLITOLOGUL CRISTIAN PÎRVULESCU, DESPRE DECLARAȚIILE LUI IOHANNIS: ”A OMIS SĂ SPUNĂ CĂ…”)

„Prin elaborarea acestui ordin se asigură egalitatea de șanse pentru toți elevii care vor absolvi învățământul gimnazial, respectiv liceal, dar și o evaluare obiectivă, la nivel național, a competențelor specifice formate/dezvoltate, dar și a conținuturilor corespunzătoare parcurse de elevi pe parcursul învățământului gimnazial/liceal, respectiv în clasa a VIII-a/a XII-a până la finalizarea semestrul I al anului școlar 2019-2020”, a precizat ministrul Monica Anisie, potrivit comunicatului. (VEZI ȘI: KLAUS IOHANNIS, DECIZIE DE ULTIMA ORĂ! CE SE ÎNTÂMPLĂ CU ŞCOLILE DIN TOATĂ ŢARA, PE PERIOADA STĂRII DE URGENŢĂ)

Săptămânal sunt puse la dispoziția elevilor câte cinci teste de antrenament pentru pregătirea în această perioadă de suspendare a cursurilor, în vederea susținerii examenelor naționale. Acestea sunt formulate în concordanță cu noile programe, iar următorul set de teste de antrenament va fi publicat în data de 22 aprilie 2020.