EXCLUSIV | Război total! Angela Martini, replică dură pentru Mădălina Ghenea: “Mesaje, scrisori de amenințare… Am depus plângere!”

Publicat: 24/12/2022 | 00:12

Conflictul izbucnit între Angela Martini (35 de ani) și Mădălina Ghenea (34 de ani), odată cu o serie de acuzații halucinante, nu pare că se va încheia prea curând. După reproșurile care i-au fost aduse, soția lui Dragoș Săvulescu a făcut declarații în exclusivitate pentru Gândul.

Problemele între fosta și actuala parteneră a lui Dragoș Săvulescu au apărut acum mai bine de o lună, când Angela Martini a luat la țintă două dintre vedetele internaționale care au urcat pe podium, Catrinel Menghia și Mădălina Ghenea.

De atunci a început un adevărat război pe rețelele de socializare și prin intermediul avocaților, iar ultimele evenimente care au avut loc în viața Mădălinei nu au făcut decât să „condimenteze” totul.

Cu siguranță, scandalul dintre cele două modele internaționale este unul care va mai dura o perioadă, așa că vă facem o retrospectivă a ultimelor evenimente pentru a înțelege mai bine ceea ce s-a întâmplat.

La începutul lunii noiembrie, Angela Martini a făcut acuzații dure la adresa celor două modele de origine română, identificate de presă ca fiind Mădălinei Ghenea și Catrinel Menghia. Imediat, Ghenea a reacționat și a apelat la ajutorul avocaților.

Dacă întregul scandal din mediul online a ajuns să se poarte între avocații ambelor părți, iată că, la aproape o lună de la începerea conflictului, Mădălina Ghenea trece prin momente chinuitoare. Fotomodelul a fost jefuit pe data de 13 decembrie 2022 în aeroportul Fiumicino din Roma, moment în care a simțit că i-a picat cerul în cap.

CITEŞTE ŞI: ANGELA MARTINI ȘI MĂDĂLINA GHENEA, ACTUALA ȘI „FOSTA” LUI SĂVULESCU, TREC LA ARTILERIA GREA. RĂZBOI TOTAL + CUM A SCĂPAT CATRINEL MENGHIA

În acest context, săptămâna trecută, Mădălina Ghenea a oferit presei din Italia o serie de declarații în care susținea că o anumită persoană s-ar afla în spatele tuturor problemelor pe care le are de opt ani și că acea persoană ar vrea să o distrugă, Prin intermediul acelorași declarații, dar și prin postări pe contul propriu de Instagram, Ghenea a insinuat că respectiva persoană ar avea legături cu România, ”țintind” către Angela Martini, cu care se află în conflict deschis. Nu a adus însă nicio dovadă.

În tot acest timp, Mădălina Ghenea a tăcut mâlc referitor la jaful de pe aeroportul Fiumicino. Lucru care a iscat, în spațiul public, mai multe întrebări pertinente: ce ascunde Mădălina și/sau de ce?! Ce o împiedică, odată pentru totdeauna, să facă lumină în acest caz? De ce nu iese public să vorbească fără perdea despre incidentele în care a fost implicată în ultimii ani?

Doar o reacție asumată a vedetei ar putea clarifica aceste lucruri, situație semnalată de CANCAN.RO.

Mădălina Ghenea și Angela Martini, în război (sursa FOTO: Instagram)

Angela Martini a rupt, în sfârșit, tăcerea!

Angela Martini, soția lui Dragoș Săvulescu, a rupt, în final, tăcerea! Pentru prima dată o aduce în discuție pe Mădălina Ghenea. Iar acuzele sunt grave!

“Având în vedere gravele insinuări calomnioase aduse de numita MĂDĂLINA DIANA GHENEA împotriva subsemnatei, făcute prin intermediul interviurilor în presa din Italia, (Corriere della Sera, La Republica, etc. etc.) postate și pe propriul profil oficial de Instagram și preluate în parte și de către presa din România, fiind constrânsă să mă apăr de o campanie mediatică defăimătoare și calomnioasă, precum și de o acțiune de hărțuire continuă și repetată cu invadarea vieții mele private, dar și de ofense la adresa onoarei și reputației mele internaționale, transmit următorul comunicat de presă:

Ghenea a afirmat prin interviu direct și prin postare directă pe profilul de Instagram că a fost victima unui furt al unui bagaj de mână ce conținea obiecte de valoare la sosirea acesteia la Roma (Italia) venind de la Riyad (Arabia Saudita) în data de 11.12.2022 și că, necrezând în coincidențe, este convinsă că e vorba de aceeași persoană ca fiind autor sau coautor al acestei infracțiuni, persoană cu care are probleme și care o persecută de 8 ani, implicând-o inclusiv pe fiica ei în această atitudine persecutorie.

În ciuda detalierii publice constante pe profilul ei de Instagram a aspectelor propriei vieți private, expunere indiscretă de fotografii, detalii, program, itinerariu etc, detalii care ar fi putut constitui sursa primară de informații pentru posibilii răufacători, Ghenea a dat declarații presei și a postat pe propriul profil de Instagram diverse texte și insinuări care conduc la concluzia ridicolă că subsemnata ar fi acea persoană în cauză, că persoana care ar fi organizat de 8 ani de zile o campanie împotriva acesteia și ar fi culminat cu organizarea furtului de bagaj suferit la Roma, operațiune criminală perfect organizată.

În plus, aceasta s-a plâns de continue activități de stalking desfășurate de această unică persoană (n.a. subsemnata) cum ar fi pătrundere ilegală în apartamentul acesteia, postări constante pe site-urile de adulți, mesaje și poze de amenințare etc. dar și de o continuă defăimare și atacare a imaginii acesteia încă de acum 8 ani, activități de hacking în propriul profil de iCloud, încercare ilegală de modificare a biletului de avion etc.

Presa românească a sesizat evidența insinuărilor lui Ghenea și a publicat în ultimele 24 de ore articole în acest sens, situație care afectează serios imaginea mea și a familiei mele (ca persoane publice).

“Am primit acasă o scrisoare de amenințare”

Referitor la această situație ce frizează ridicolul și care inevitabil duce cu gândul la necesitatea unui ajutor medical psihiatric de specialitate, doresc să fac următoarele precizări:
1. Ghenea a postat pe profilul de Instagram o informare-mandat către casa de avocatură Bernardini de Pace pentru “apărarea identității și onoarei”, tagându-mă în respectiva postare, neavând absolut nicio dovadă concretă a vreunei referiri specifice la persoana acesteia în anumite postări pe care le-am făcut referitoare la 2 persoane neidentificate și neidentificabile concret, în pofida unor speculații apărute în presă și în pofida unor asemănări întâmplătoare pentru care aceasta s-a simțit vizată.

VEZI ŞI: MISTERUL JAFULUI DE 1.000.000 € RECLAMAT DE MĂDĂLINA GHENEA. CE ASCUNDE VEDETA?!

De asemenea, am primit acasă o scrisoare de amenințare cu proces civil și plângere penală de la respectiva casă de avocatură împreună cu o cerere imperativă de scuze publice, scrisoare publicată de aceasta și pe propriul profil de Instagram. Ca urmare, încă din cursul săptămânii trecute am depus prin intermediul avocaților mei o plângere penală (Denuncia) pentru amenințare și alte fapte împotriva acesteia la Biroul competent de Carabinieri din Milano.

Mesaje nepoliticoase la ore nepotrivite

2. Avocata pe care Ghenea a desemnat-o în cauza furtului de bagaj (de origine albaneză și pe care a menționat-o în interviurile din Italia) a reușit după nenumărate încercări în Albania să îmi afle numărul de telefon, încercând apoi insistent să mă contacteze telefonic (chiar și după ora 11.00 noaptea) transmițându-mi și mesaje nepoliticoase la ore nepotrivite. După ce în următoarele zile avocații mei italieni au încercat să o contacteze, aceasta a dispărut complet, nerăspunzând la niciun apel sau mesaj al acestora. Totodată, Ghenea a procurat din surse neidentificabile numărul de telefon al soțului meu și l-a sunat. La refuzul lui de a discuta telefonic, aceasta a trimis soțului meu anumite mesaje scrise până la momentul în care, siderat, acesta i-a blocat accesul.

Contul de Instagram al Mădălinei Ghenea este în pericol

3. În fața acestei atitudini obsesiv-maladive a respectivei persoane, de implicare în viața mea privată și a familiei mele, dar mai ales în fața gravelor acuze-insinuări și fabulații fără niciun fel de fundament și dovezi propagate în presa din Italia și apoi România, acuze-insinuări ce au legătură și cu o investigație oficială în curs a autorităților italiene, am dat împuternicire avocaților mei să depună plângeri penale atât pentru infracțiunea de calomnie, cât și pentru cea de stalking făcute în mod obsesiv și psihotic de persoana în cauză (cu probe solide ce vor fi depuse la dosar).

De asemenea, având în vedere gravitatea acuzațiilor făcute prin intermediul respectivelor insinuări și puternica propagare în presa din România și Italia, avocații mei vor depune și cereri specifice pentru suspendarea legală a contului de Instagram al acesteia ca sursă primară de răspândire a falselor acuze, cât și dispunerea legală judecătorească a unor restricții de comportment ale lui Ghenea față de subsemnata și membrii familiei mele.

Mădălina Ghenea, frumoasa din Slatina care a cucerit Hollywood-ul

“Avocații mei vor solicita autorităților italiene…”

4. După cum a observat și presa românească, rămâne de clarificat motivul misterios pentru care Mădălina Diana Ghenea, în condițiile nenumăratelor neclarități și coincidențe din propria relatare publică asupra modului în care s-a produs respectivul furt (absolut nimeni, nici măcar șoferul nu a văzut hoțul sau furtul efectiv al valizei, șoferul era parcat într-un ”unghi mort” pentru camerele de luat vederi, pe camerele de luat vederi nu s-a văzut nimic, bijuteriile aparțineau unei companii pe care aceasta o reprezintă etc, etc) a alimentat și susținut o agitație suspect în presă, obsesiv și de neînțeles, privind o anchetă serioasă în curs, dublată de încercarea ridicolă și fără niciun fundament de a deturna atenția opiniei publice către persoana mea.

Sigur, în limitele competențelor legale raportate la situația dată, avocații mei vor solicita autorităților italiene verificarea cu extremă atenție a veridicității detaliilor pe care aceasta le-a transmis presei insinuând fără nicio dovadă legături cu persoana mea.
Chiar dacă asemenea grozăvii aruncate iresponsabil în presă sunt ridicole, nivelul acuzațiilor și fabulațiilor este atât de mare și cu un atât de puternic impact social încât, în mod inevitabil, voi reveni curând cu detalii”, este mesajul transmis de Angela Martini.

Mădălina Ghenea şi-a contactat avocaţii

Se pare că şi Mădălina Ghenea a apelat la ajutorul avocaţilor săi. Şatena a publicat în mediul online, actele pe care le-a primit recent şi din care reiese faptul că, persoana care i-a prejudiciat imaginea va fi dată în judecată. Nici de această dată, modelul din Milano nu a dorit să dezvăluie numele persoanei la care se referă, însă cei care o urmăresc şi-au dat seama despre cine este vorba.

„Într-o zi de vineri, noiembrie dumeavoastră aţi ținut să precizați că o altă destinatară a atacurilor pe care le-aţi făcut și-a cerut scuze în ce o privește pe clienta noastră. În urma acestei reacții, dumeavoastră v-ați recunoscut ca autor conștient al greșelilor grave, violare de drepturi constituționale de care se bucură Mădălin Ghenea atunci când ați numit-o printre altele, bolnavă mintal, psihotică.

În consecință, sunteți responsabilă de un prejudiciu ireparabil și nemăsurat cauzat onoarei publice a clientei noastre. Chiar așa cum dumeavoastră aţi explicat în ”regulile simple ale vieții” publicate în aceeași zi de 1 noiembrie pe Instagram Story.

Deseori prin necunoașterea legii se fac greșeli care au repercursiuni grave pentru cel care le-a făcut. Față de cele descrise, la împuternicirea Mădălinei Ghenea pe care o apărăm în plan legal, am fost mandatați să o dea în judecată în plan civil.”, se arată în document.