EXCLUSIV. S-au făcut deja cărţile! Informaţii din culise. Cine îl va înlocui pe Răzvan Burleanu la şefia FRF

De: Cancan
Publicat: 22/11/2017 | 00:00

Florin Prunea l-a pus la zid pe Răzvan Burleanu, de câte ori a avut ocazia! Şi a făcut-o din primul an al mandatului actualului preşedinte al FRF. Oficialul clubului din Copou nu a uitat că Gică Popescu a fost cel sacrificat la alegerile precedente, aşa că a fost neiertător cu Burleanu. Şi este, acum, favoritul taberei ”Generaţia de Aur”, care vrea un alt proiect pentru fotbalul românesc.

Dar Florin Prunea nu a fost, initial, alesul! ”Au spus că vor un nume tare, o glorie, care să aibă priză la alegători, la preşedinţii de cluburi. Hagi a fost primul, dar el nu a dat niciun răspuns. El a lăsat să se înţeleagă faptul că vrea să-şi ducă proiectul Viitorul mai departe… Şi încă nu i-a trecut ce s-a întâmplat cu Gică Popescu la alegerile trecute… Plus că vrea o carieră mare de antrenor, asta îl tentează acum”, a dezvăluit un apropiat al celor care au făcut istorie la Campionatul Mondial din 1994, din Statele Unite. (CITEŞTE AICI: Reacţie uluitoare a ”Regelui”! De ce a făcut Hagi scandal, zilele trecute, într-un restaurant din Mamaia: ”Le-a cerut să…”)

”Dar cel mai mult au tras de Ionuţ Lupescu! Şi încă trag. Au spus că ar avea cea mai mare influenţă, este de-al lor, are o poziţie la UEFA… Au insistat de multe ori, au vorbit aproape toţi cu el… Nu vrea, nu a zis-o răspicat, dar am înţeles că Prunea va fi, până la urmă, candidatul lor. Ei încă speră ca Lupescu să se răzgândească, să accepte, pentru că Prunea nu are o aşa mare priză, riscă… E mai schimbător Prunea, a mai şi făcut unele boacăne… Iar Balaj! Balaj nu are nicio şansă, nu-l vor preşedinţii de cluburi, că a fost arbitru şi nu au încredere în el. Ei au testat piaţa, au întrebat pe la cluburi «Ăsta e bun? Dar ăsta?» şi nu prea a ieşit cum se aşteptau. Adică, nu sunt siguri de victorie, cum au plănuit”, a mai spus sursa citată, pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România.

Ciprian Marica a anunţat şi el că ia în calcul o eventuală candidatură, pentru a salva fotbalul românesc. Pulsul luat printre oamenii de fotbal nu-l ajută pe fostul jucător, retras la 32 de ani. ”Pe Marica îl văd ca pe un playboy… Pe la emisiunile de monden… N-are şanse”, ne-a spus apropiatul tricolorilor. (CITEŞTE AICI: Breaking news! Scandal în Liga I! Antrenorul lui Dinamo a dat în judecată pe…)

Anunţul lui Prunea: ”Suntem independenţi financiar!”

Florin Prunea a dezvăluit că grupul din care face parte nu a luat, deocamdată, o decizie în privinţa candidatului la şefia FRF. „Se va lua decizia de către grupul de candidatură, foşti colegi şi foşti antrenori. Când se va lua o hotărâre, o facem publică. Dacă eu voi fi alesul, o să fac tot posibilul pentru a-l îndepărta pe actualul şef al FRF.

În echipă suntem eu, Stelea, Neluţu Sabău, Dorinel Munteanu, Mihali, Ciobotariu, iar Gică Popescu e şi el la curent. Suntem independenţi financiar! Oricine va veni, noi, Balaj sau Puşcaş, e mult mai bine decât cu Burleanu”, a spus Prunea. (CITEŞTE AICI: Breaking news! Ultraşii lui Dinamo s-au răzbunat pe finanţatorul echipei: i-au mânjit cu fecale limuzina milionarului!)

Marcel Puşcaş şi-a anunţat deja candidatura. Fostul fotbalist a lucrat la FRF chiar sub şefia actualului preşedinte, dar şi-a dat demisia. Şi Victoraş Iacob este aşteptat să-şi depună candidatura. Fostul fotbalist al Stelei şi al Oţelului a lucrat şi el la FRF, tot în mandatul lui Burleanu. 

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)