EXCLUSIVITATE. Celebra concurentă de la „Dansez” a obţinut despăgubiri-record. Breaking News. Monica Davidescu a îngenuncheat PRO TV-ul! Televiziunea nr. 1 din România trebuie să plătească…

De: Cancan
Publicat: 30/12/2017 | 00:00

Ce-i drept, decizia recentă a magistraţilor Tribunalului Ilfov mai are o cale de atac, recursul, care, cel mai probabil, va fi judecat anul viitor. Până atunci, dacă decizia actuală va rămâne definitivă, S.C. Media Pro Entertainment Romania S.A trebuie să-i plătească Monicăi Davidescu daune materiale de 15.000 de euro, daune morale de 10.000 de euro şi cheltuieli de judecată în valoare de 3.000 de euro. Vorbim de o sumă totală de 28.000 de euro, poate singura despăgubire acordată la noi pentru o accidentare într-un platou de televiziune.

Sumele exacte, în lei, au fost trecute de judecători în sentinţa publicată pe portalul Ministerului Justiţiei. ”Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 69043 lei reprezentând daune materiale. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 13555 lei reprezentând cheltuieli de judecată în fond. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate. Obligă intimata la plata către apelantă a sumei de 280,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.”

Dacă tragem linie, aflăm că Monica Davidescu a ieşit ”pe plus” faţă de hotărârea instanţei de fond cu o sumă aproximativă de 2.000 de euro, pentru că, în primă instanţă, suma pe care urma să o primească era echivalentul a 26.000 de euro!

(CITEŞTE ŞI: Au trecut 5 ani de când Monica Davidescu s-a accidentat grav la ”Dansez”, dar… Aurelian Temişan: ”Soţia mea n-a primit nici până azi vreo despăgubire de la PROTV!”)

Monica Davidescu a considerat responsabil Pro TV-ul pentru accident

A mers în cârje

În noiembrie 2012, chiar cu o zi înainte de debutul celei de-a doua ediţii „Dansez pentru tine” Monica Davidescu a suferit un accident grav în timpul repetiţiilor. Scena de dans a avut loc în ploaie, iar partenerul ei, tânărul pentru care dansa, George Boghian, a alunecat şi s-a prăbuşit peste ea. Monica Davidescu a primit un diagnostic groaznic: ruptură de menisc, de ligament colateral şi de ligamente încrucişate, afecţiuni extrem de grave la genunchii ambelor picioare. Acestea au necesitat un timp extrem de lung şi cheltuieli materiale importante pentru recuperare.

(VEZI ŞI: Monica Davidescu, în sfârşit, s-a făcut bine: actriţa a renunţat la cârje!)

Monica a izbucnit în lacrimi când a auzit diagnosticul: „Cel mai mult îmi pare rău pentru George, că nu mai pot să dansez pentru el”, spunea soţia lui Temişan. A umblat mult prin spitale, a fost operată la piciorul drept şi a fost nevoită să meargă o perioadă în cârje. „Este cel mai greu rol din întreaga mea viaţă, cel pe care îl fac acum. Lucrez la recuperare de două luni, după ce cinci săptămâni nu am pus piciorul în pământ. Sunt atât de obosită, cu greu trag de mine. Sunt foarte speriată de faptul că nu-mi pot recupera în totalitate piciorul”, mărturisea Monica Davidescu la ceva timp după accident. (I.D.)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)