Explozia care a amuțit România în urmă cu aproape două decenii. Tragedia de la Mihăilești ne bântuie și acum sufletele

În urmă cu puțin peste 19 ani, în ploioasa dimineață a lui 24 mai 2004, otrava răului s-a revărsat în comuna buzoiană, Mihăilești. O groznicie care a rămas, ca de nimeni dorit, un semn cernit al neuitării. Atunci, un tir transporta în condiții ce sfidau orice regulă a siguranței peste 20 de tone de azotat de amoniu. Un compus anorganic, bogat în azot, menit a fi îngrășământ pentru pământ agricol. Substanța cu pricina întreține arderea, iar la supraîncălzire se transformă într-o teribilă bombă. Ceea ce s-a și întâmplat.

Mastodontul rutier încărcat cu 400 de saci din acea „cianură” venea de la combinatul chimic Doljchim. S-a răsturnat, a luat foc, iar deflagrația a fost nimicitoare. Zgomotul infernului s-a făcut auzit în Buzăul aflat la 30 de km distanță. Suflul detonant era cât un bloc de 10 etaje, așa cum l-a descris unul dintre ziariștii sosiți acolo. Ceasul fatalității arăta 6 fără 10.

Un anunț ce avea să zguduie România

În acea zi, puțin după eveniment, aproape toți jurnaliștii români primeau un mesaj care suna astfel: „Autoaccidentare urmată de un incendiu la cabina unui autotir, nu sunt persoane încarcerate”. Succint, adevărat, însă drama își etala figura hâdă la locul dezastrului. Un crater cu diametrul de 20 de metri și adânc de șapte. O rană hidoasă și profundă, una ce nu se va cicatriza niciodată.

Terifiantul accident este și azi considerat unul dintre cele mai devastatoare din România tuturor timpurilor. Mărturie stă un bilanț, de n-ar mai fi fost!, al celor aflați la datorie, precum și al oamenilor aflați la locul și timpul nepotrivit: au pierit șapte pompieri de la ISU Buzău, doi jurnaliști, localnici și persoane aflate în zonă, în momentul deflagrației. În total 18 vieți curmate într-o clipă. Pur și simplu spulberate.

Alți 13 oameni, între care cinci luptători profesioniști cu focul, au fost grav răniți. Din nefericire, până și astăzi există sechele. Pompieri marcați pe viață. Unii dintre ei, încă bântuiți de teamă. Primii sosiți la locul tragediei s-au izbit de un peisaj lugubru, o natură moartă, învăluită într-o liniște mormântală. S-au găsit componente ale carului grozniciei la distanță de peste un kilometru.

Același loc damnat, 12 ani mai târziu

Pe 10 iunie 2016, într-o vineri, în jurul orei 10, tot pe drumul ce taie Mihăileștiul, un tir încărcat cu 800 de butelii cu gaz a fost cuprins de flăcări în mers, rămânând imobilizat. Recipientele s-au aprins, iar multe dintre ele au explodat consecutiv. Opt echipaje de pompieri au intervenit în timp util, evitând un înfiorător act secund al tragediei din 2004.

Ieri, Crevedia

Ceasul neruginit al alertei maxime în România a sunat din nou. Nu la Mihăilești, nici la „Colectiv”, nici la Maternitatea Giulești. De data aceasta, în comuna dâmbovițeană, Crevedia. Acolo unde limbile de foc declanșatoare de carnagiu au găsit aliați. Mai exact, o stație de Gaz Petrolier Lichefiat (GPL), aparținând fiului primarului din Caracal, a sărit în aer. Exploziiile în lanț s-au văzut din Capitală. Acolo existau șase cisterne pline cu combustibil, fiecare cu o capacitate de 10.000 de litri. Oficial, în acte, firma Flagas SRL era dezafectată și nu avea drept de funcționare. Fusese transformată în depozit GPL după ce activitatea de vânzare a carburanților fusese suspendată de ISU Dâmbovița.

Cum în România legea, de multe ori, este un moft de copil răzgâiat, deci facultativă, acolo se lucra. Autoritățile îndreptățite urmează să elucideze cum și cine. Faptul cunoscut, cel puțin până acum, numără două victime și 56 de răniți, printre care 39 de pompieri. În prezent, în spitalele bucureștene sunt internați 46 de oameni. Opt sunt intubați, alți patru au fost transferați în străinătate. Din primele surse reiese că ipoteza cea mai plauzibilă este aceea conform căreia deflagrația a fost declanșată de către un individ care și-a aprins o țigară. Un cineva cu mintea afumată și plecată în pribegie.

Ca și în celelalte tragedii, întrebările dau buzna. În „Dosarul Crevedia”,odată interzisă prin ordin și dezactivată acea firmă, ce căutau în incintă aceia care trasbordau, dintr-un recipient în altul, gazul inflamabil? Este limpede că nu o făceau de capul lor, aveau dispoziții. Banul trebuie să se învârtă, nu? Apoi, chiar dacă sunt închise oricărei activități societățile cu risc, nu se impune ca entitățile în drept să execute controale, pentru a vedea dacă ordinul și legea sunt respectate? Vor fi multe aspecte aflate, deocamdată,  sub semnul cocârjat de punctuație.În sfârșit, e prematur a fi evidențiate concluziile. Important este ca ele să aibă rostul real și obligatoriu de a evita pe viitor consecințe atât de grave, cum ar fi trimiterea în neant a unor vieți omenești. Așa să fie?