Familia lui Denis Alibec rupe tăcerea după ce fotbalistul a început să fie amenințat de fani. „Mesajele sunt oribile”. Ce spune mama atacantului

Publicat: 15/05/2023 | 19:30
Denis Alibec și mama lui, Emilia Stroe/ Foto: Instagram

Denis Alibec a fost în centrul atenției, zilele acestea, după ce a luat cartonaș roșu în meciul cu Universitatea Craiova. Fotbalistul a fost acuzat de suporteri că a greșit intenționat, spre ghinionul echipei lui Hagi. Ce spune mama atacantului, după toate cuvintele urâte pe care le-a încasat golgheterul de la Farul Constanța?

Denis Alibec a primit cartonaș roșu în meciul dintre Universitatea Craiova – Farul Constanța, care s-a încheiat cu egal, 1-1. Atacantul echipei lui Hagi a fost eliminat în minutul 45+4 după ce l-a lovit cu cotul în cap pe Ștefan Vlădoiu. Andrei Chivulete a văzut gestul fotbalistului, n-a stat mult pe gânduri și a scos cartonașul roșu din buzunar. „Centralul” n-a mai așteptat indicații din cabina VAR, ci l-a eliminat direct pe jucător. Golgheterul formației de la malul mării și-a ratat șansa de a mai juca în acest sezon. Alibec va primi cel puțin două etape de suspendare.

CITEȘTE ȘI: HAGI A RĂBUFNIT DUPĂ EGALUL CU UNIVERSITATEA CRAIOVA. „DACĂ GREȘESC, ÎMI PARE RĂU. DAR ÎMI DAȚI ȘI MIE VOIE SĂ VORBESC?”

În primul rând îmi cer scuze suporterilor, colegilor, staff-ului. Am vrut să-l împing şi din cauza transpiraţiei mi-a alunecat cotul. Am vrut să-l împing, nu să-l lovesc. După cum se vede pe reluare, e clar cartonaş roşu. Chiar nu am cuvinte, mereu când sunt într-un moment bun dau cu piciorul. Am încredere în colegii mei şi cu siguranţă vom fi campioni. Poate şi că am ratat penalty-ul am fost puţin mai nervos. Nu m-am gândit că l-am lovit atât de rău. Nu am avut intenţie.

Am vrut să dau tare pe mijloc şi i-am dat în picior, e mai puţin important. Păcat că nu am câştigat. Am încredere în colegii mei, îmi pare rău că nu voi putea să fiu alături de ei. CFR este o echipă bună şi sper să facă o partidă mare cu FCSB. Suntem puternici, suntem o familie şi vom fi cu toţii împreună. Deocamdată Hagi mi-a spus că nu e nimic. Sunt foarte supărat că i-am făcut una ca asta, sunt foarte trist”, a spus jucătorul la finalul meciului, la Digi Sport. 

CITEȘTE ȘI: GIGI BECALI S-A APUCAT SĂ-ȘI DEA CU PUMNII ÎN CAP CHIAR ÎN CENTRUL BUCUREȘTIULUI. „DACĂ BAT ÎN CĂCIULĂ NU SE AUDE TARE”

Denis Alibec și mama lui, Emilia Stroe/ Foto: Instagram

Mama lui Denis Alibec, devastată

Emilia Stroe, mama lui Denis Alibec, este devastată după ce fiul ei a primit amenințări și cuvinte urâte, în urma eliminării lui din meciul cu echipa lui Mihai Rotaru. Femeia a povestit, în lacrimi, că fotbalistul este acuzat că ar fi luat intenționat cartonaș roșu, lucru care ar fi total neadevărat. Mama atacantului susține că fiul ei suferă enorm și nu-și iartă gestul necugetat făcut lui Vlădoiu. Emilia a mărturisit că Denis a stat ore în șir să se gândească la ce a făcut, din pură neatenție, spune ea.

Au fost foarte grele ultimele 24 de ore, Denis suferă mult. Nu se iartă pentru ceea ce a făcut, cu toate că el a stat, a analizat faza şi s-a uitat ore întregi. Nu îşi explică. Îmi spunea: «Nu am vrut să îl lovesc sub nicio formă, doar să-l împing». Nu îşi explică cum s-a întâmplat. Da (n.r. am lacrimi în ochi). Suntem afectaţi pentru că s-a şi vorbit mult. 

Toată lumea, am citit N mesaje că ar fi dat meciul pentru FCSB. De aia şi-a luat roşu pentru că a luat bani de la Gigi Becali. I-au trimis mesaje suporterii, în general. Sunt şi online pe postările diverselor site-uri. S-a uitat de 100 de ori la fază, dar a spus că nu a vrut nicio secundă să îl lovească. El crede că ar fi fost doar de cartonaş galben. Au fost intrări mai puternice de cartonaş roşu. Când am văzut, simţeam că îmi stă inima. Nu puteam să cred. Două-trei ore nu mi-a venit să cred. După un sfert de oră, 20 de minute după meci m-a sunat şi era foarte supărat”, a dezvăluit Emilia Stroe, pentru Fanatik.

Mama jucătorului de fotbal spune că până și Gică Hagi l-a încurajat să treacă peste acest episod nefericit. Totuși, Alibec se consumă pentru că nu-și dorea să lase echipa, înainte de sfârșitul campionatului.

„Îl macină rău vina că s-a întâmplat, că a lăsat echipa. Şi-a dorit foarte mult. De când a venit la Farul visa să devină campion. Vă daţi seama că nu îi cad bine toate comentariile. Cum să spui că un jucător a luat cartonaş roşu pentru o altă echipă. Nu cred că poate exista vreo suspiciune şi cum pot oamenii ăştia să lanseze aceste acuzaţii. Îl afectează pentru că mesajele sunt oribile.

A fost încurajat de toată lumea, inclusiv de domnul Hagi. Dar el se simte vinovat. Nimic n-o să-l aline. Scuzaţi-mă, îmi găsesc cuvintele greu. Atunci când ai probleme, familia îţi dă putere să mergi mai departe”, a explicat Emilia Stroe, conform sursei citate mai sus.