Feli Donose este însărcinată!

De: Cancan
Publicat: 21/05/2018 | 13:06

Feli Donose este însărcinată. Artista trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei și așteaptă cu nerăbdare să devină pentru prima oara mamă.(CITEȘTE ȘI: MEGHAN MARKLE, GOALĂ! FOTOGRAFIILE INCENDIARE CU SOȚIA PRINȚULUI HARRY, CARE FAC OCOLUL INTERNETULU)

 

Feli Donose va deveni mamă peste câteva luni, iar recent, artista a lansat piesa “Două inimi”, compusă special pentru bebelușul ei. “Doua inimi bat in mine, Doua-mi si doream de mica, Una este de la mama,Alta îmi va spune “Mămica”!”, a fost mesajul pe care aceasta l-a postat pe contul de socializare.

În vârstă de 31 de ani, cântăreaţa Feli este în culmea fericirii. Artista care e însărcinată asteptă cu mare nerăbdare momentul în care își va ține în brațe copilul.(NU RATA, AICI: ADELA POPESCU A DAT VESTEA ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ! A ȚINUT SĂ SE AFLE DE LA EA)

A trecut prin momente grele

Feli este una dintre cele mai apreciate artiste din showbizul nostru, dar înainte să devină cunoscută, a trecut prin momente destul de grele. Cântăreaţa a recunoscut că a fost o vreme în care stătea atât de prost cu banii, încât nu avea nici ce mânca. Artista şi-a făcut, treptat, loc în industria muzicală românească, ea colaborând în trecut cu B.U.G. Mafia, alături de care a interpretat piesa „Să cânte trompetele”.