Fiica lui Cornel Galeș a primit lovitura de grație! Ce i-au făcut băieții Ilenei Ciuculete

Publicat: 14/11/2021 | 17:11

Se poate spune, fără a greși, că băieții Ilenei Ciuculete i-au dat lovitura de grație fetei lui Cornel Galeș! Nici mai mult, nici mai puțin, au lăsat-o fără apartamentul din marginea Bucureștiului. Moștenirea a fost scoasă la licitație!

Tânăra moștenise apartamentul de la tatăl ei, însă băieții celei care a fost Ileana Ciuculete l-au scos la licitație. Mugurel și Cristi Sfetcu, cei doi fii ai cântăreței de muzică populară, au scos la vânzare locuința din complexul Cosmopolis, pe care Cornel Galeș o cumpărase după ce soția lui s-a stins, potrivit wowbiz.ro.

Fiica lui Cornel Galeș a primit lovitura de grație! Ce i-au făcut băieții Ilenei Ciuculete

Conform documentelor, apartamentul de lux al lui Cornel Galeș a fost scos la vânzare pentru o sumă modică. Este pentru a doua oară când se întâmplă asta, după ce la licitația din primăvara acestui an nimeni nu s-a prezentat. Iar potrivit normelor legale, la a doua licitație, prețul imobilului a fost diminuat cu 25% și a ajuns să coste aproape 308.000 lei (aproximativ 61.500 de euro). Asta în condițiile în care Cornel Galeș anunța că a investit în proprietate circa 150.000 de euro (din care 90.000 de euro doar achiziția, restul mobilierul și amenajările interioare de lux).

Cum arată apartamentul care este acum motiv al unui nou scandal? Are trei camere și dependințe, este confort 1, semidecomandat și are o suprafață de 61,43 mp. Este situat la etajul 1 al unei vile cu două nivele. Apartament care poate scădea chiar până la 27.000 de euro.

Apartamentul ar putea fi vândut cu 27.000 de euro

Cornel Galeș, care a murit într-un accident de circulație în Spania, se afla în plină luptă cu băieții Ilenei Ciuculete, Mugurel și Cristi, care își cereau partea din averea mamei lor. Cei doi au susținut mereu că fostul soț al Ilenei Ciuculete și-a cumpărat apartamentul din banii obținuți de pe urma vânzării vilei mamei lor din București, tocmai pentru a evita să împartă moștenirea cu ei. Instanța a decis că Galeș trebuie să le dea băieților circa 70.000 de euro din avere, iar respectiva datorie s-a transferat, după moartea impresarului, către fiica lui din prima căsătorie, Claudia.

Legea prevede ca în cazul în care imobilul nu a fost adjudecat după trei ”strigări” succesive, dar există totuși cel puțin doi cumpărători interesați, se va lua în considerare oferta cea mai mare. Aceasta trebuie să fie însă de minim 30% din valoarea imobilului respectiv, consemnată în raportul de evaluare. În cazul de față, apartamentul lui Cornel Galeș ar putea fi vândut cu un preț minim de aproximativ 27.000 de euro.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult