Fiica lui Ioniță de la Clejani a fost amenințată cu moartea. Cum a ajuns Ramona Manole să fie terorizată de un lăutar

Publicat: 04/09/2022 | 13:40
Ramona Manole. Sursă foto: colaj Instagram

Ramona Manole a fost amenințată de un lăutar chiar înainte de a cânta la o nuntă. Fiica lui Ioniță de la Clejani a vrut să-l ajute pe colegul de breaslă, dar el era gata să o snopească în bătaie. Toată cearta ar fi pornit de la o sumă de bani. 

Ramona de la Clejani cântă de ani buni la evenimente private. Zilele acestea, trebuia să meargă la o nuntă și a zis să-și ia un coleg lăutar cu ea. I-a făcut oferta bărbatului, el a acceptat, dar lucrurile au luat o întorsătură bruscă înainte de marele eveniment. 

Lăutarul i-ar fi spus Ramonei Manole să le ceară mirilor toți banii în avans pentru prestația scenică. După cum niciodată nu a făcu așa ceva, fiica cea mare a lui Ioniță de la Clejani a refuzat categoric să facă așa ceva. După aceea, bărbatul ar fi început o discuție aprinsă cu cântăreața, în care ar fi înjurat-o și chiar ar fi amenințat-o cu moartea. Toată povestea a fost dezvăluită chiar de Ramona de la Clejani, pentru Spynews. (CITEȘTE ȘI: Cum arată acum Ramona Manole, fiica renegată a lui Ioniță de la Clejani, după operația de rinoplastie: ”Cât schimbă fizionomia”)

Cum a scăpat Ramona de la Clejani de lăutarul care a amenințat-o

Neavând altă soluție, Ramona Manole i-a dat din proprii săi bani lăutarului pentru a veni la eveniment. Ca să fie sigură că va veni, a apelat la „un nume mare din București”. Pe parcursul nunții, a avut un șofer și un bodyguard pentru propria-i siguranță.

„A trebuit să apelez la cineva cu un nume mare în București să vorbească cu el, să răspundă, că el va veni să cânte și că nu se va atinge de mine. M-am speriat, la eveniment am mers cu șofer și cu bodyguard. Uneori, din cauza invidiei, poți păți multe”, a spus Ramona Manole pentru sursa citată. (CITEȘTE ȘI: Ramona Manole, fiica renegată a lui Ioniță de la Clejani, a divorțat în mare secret: ”Nu i-a mai păsat de noi”)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult