Filmări exclusive cu fostul șef al Camerei Deputaților, la 3 ani de la retragerea din viața publică!

Publicat: 09/09/2019 | 22:55

Fostul șef al Camerei Deputaților, împreună cu fiica lui, o adolescentă de toată frumusețea, au mers astăzi, imediat după festivitatea de deschidere a noului an școlar, la cumpărături. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România are imagini în exclusivitat cu cei doi! 

Bogdan Olteanu s-a retras de tot din viața publică de când a început să aibă diverse probleme cu legea. Fostul șef al camerei Deputaților a ocupat ultima oară funcția de viceguvernator al Băncii Naționale Române, până în 2016. De-atunci, el pare că s-a dedicat mult mai mult vieții de familie.

Așa se face că în prima zi de școală a fost alături de fiica lui, deja o adevărată domnișoară, alături de care a petrecut alte câteva ore și după festivitatea de deschidere a noului an școlar. Și asta pentru că avea nevoie, urgentă, de o pereche de ochelari. Așa că au mers amândoi într-un mall din București, într-un magazin de optică unde se vindeau doar rame și lentile de lux.

(Citește și GINO IORGULESCU, PRIMA REACȚIE DUPĂ CE FIUL SĂU A PROVOCAT UN ACCIDENT MORTAL. CE A SPUS LA TELEFON E CUTREMURĂTOR)

Este vizibil că Bogdan Olteanu se înțelege de minune cu fiica lui, având răbdare ca puștoaica să probeze mai multe perechi de ochelari. Fostul șef al Camerei Deputaților a făcut câțiva pași în spate, a văzut-o în ansamblu cum îi vine fiecare pereche, i-a spus sincer ce crede la fiecare în parte, iar fata a ținut cont de sfaturile lui. Ca să nu mai vorbim că ramele, toate, erau numai de brand.

Și cum cumpărăturile pentru școală nu s-au făcut probabil în întregime până acum, Bogdan Olteanu și fiica lui au mai dat o tură și printr-un magazin de papetărie pentru a ”face stocul”.

Și-a construit palat la Snagov

Bogdan Olteanu şi-a construit, la Snagov, o vilă impunătoare. Palatul, care pare “copiat” de pe bancnota de 10 lei, tocmai a fost finalizat. Construcţia, situată între reşedinţele pe care le deţin Omar Hayssam şi Irinel Columbeanu, arată de-a dreptul fabulos.

 

Palatul fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor a fost ridicat pe un teren de 2.000 de metri pătraţi şi se află pe malul lacului Snagov. Imobilul este compus din subsol, parter şi două etaje. Domeniul este deservit şi de un debarcader, iar pe el mai există şi un foişor, realizat în stil brâncovenesc. Vila a fost ridicată într-un decor de poveste, iar Bogdan Olteanu şi familia sa trăiesc într-un lux incredibil.

Cine deține dovezi sau informatii despre acest joc interesant ne poate scrie la pont@cancan.ro sau, pe Whatsapp, la 0741 CANCAN (226.226)

This browser does not support the video element.