Finala Asia Express. Ce s-a întâmplat după ce au fost închise camerele de luat vederi. Au crezut că nu îi mai vede nimeni, dar…

Publicat: 24/04/2020 | 11:26
Finala Asia Express. Ce s-a întâmplat după ce au fost închise camerele de luat vederi. Au crezut că nu îi mai vede nimeni

Telespectatorii au urmărit cu sufletele la gură și sezonul al treilea al emisiunii ”Asia Express”, iar câștigătorii au fost chiar preferații publicului, Sorin Bontea și Răzvan Fodor. Adrenalină, suspans și multe provocări de neuitat, iată o rețetă a succesului mediatic și o aventură pentru care concurenții nu o vor uita, cu certitudine, niciodată. 

Momentele de tensiune extremă au luat sfârșit, până la urmă, iar Bontea și Fodor au cules, cum se spune, laurii victoriei la ”Asia Express”. Într-un final, concurenții s-au descătușat atunci când au crezut că nu îi mai poate vedea nimeni, iar camerele de luat vederi s-au închis. Trăim într-o eră a tehnologiei, așa că au pus cu toții mâna pe telefoane, iar ce-a urmat a fost… o altă provocare comună.

Echipele – de data aceasta unite într-un singură –  au cântat, la unison, un ”imn al învingătorilor”, după 10 etape în care au ”tras” din greu și au visat să dețină supremația într-o competiție extremă. Obosiți, dar încântați și mulțumiți de tot ce au realizat și demonstrat pe parcursul etapelor, concurenții au fredonat melodia fetelor de la ASIA, ”Ia cu tine și inima mea”. 

(CITEȘTE ȘI: ADDA ȘI CĂTĂLIN AU FOST ELIMINAȚI DIN ASIA EXPRESS! MAREA FINALĂ SE JOACĂ ÎN DOUĂ ECHIPE)

”Da, a fost greu, înfiorător de greu. Ne-au lăsat uneori și nervii…”

Sorin Bontea a postat pe Gacebook un mesaj în care a încercat să sintetizeze întreaga experiență memorabilă pe care a trăit-o, alături de Fodor și de ceilalți concurenți, la ”Asia Express”, fără a omite să recunoască faptul că au trecut, cu toții, prin momente dificile. O experiență care poate fi trăită doar o dată în viață, a concluzionat Bontea, una grea, chiar înfiorătoare, în unele situații, dar care și-a meritat eticheta de ”Drum al Comorilor”. Mai mult, Sorin Bontea a mărturisit că ”Asia Expess” i-a adus și un ”prieten pe viață”, referindu-se, bineînțeles, la Răzvan Fodor, partenerul alături de care a câștigat dificila competiție.

„Când ajungi la 50 de ani te gândești că viața nu prea mai are cu ce să te surprindă. Lucrurile sunt deja așezate la vârsta asta și totul are cât de cât un curs firesc. Asta gândeam înainte de experiența Asia Express. Ce s-a întâmplat după, e cu totul altă poveste! Când am plecat din București spre Manila nu credeam că peste luni de zile voi scrie aceste rânduri. Am plecat cu gândul de a ne bucura pe cât posibil de tot ce o să ni se întâmple acolo. Și așa am făcut. Da, a fost greu, înfiorător de greu. Ne-au lăsat uneori și nervii, ne-a durut spatele, ne-au durut picioarele, am lăsat pe la asiatici vreo 9 kilograme din greutate, dar a fost ceva ce trăiești o dată în viață. E foarte adevărat ce se spune. Asia Express nu e doar o emisiune la tv. Asia Express a fost într-adevăr un Drum al Comorilor pentru că a fost un drum către noi înșine. Am câștigat un prieten pe viață, băiatul meu, Răzvan Fodor. Nu există om mai potrivit alături de care să fi plecat în această aventură. Aș putea să îi spun asta de 3 ori la rând, că el așa s-a obișnuit să mă audă ?. Mulțumesc familiei mele care m-a înțeles și m-a sprijinit. Dorul de ei a fost cea mai cruntă barieră. Mulțumim întregii echipe Asia Express care a trăit pas cu pas această cursă alături de noi. Ce se întâmplă în spatele camerelor este absolut spectaculos!”, a scris Sorin Bontea pe pagina de socializare.

(VEZI ȘI AICI: „VULPIȚA ȘI VIOREL DE LA ACCES DIRECT VOR CONCURA ÎN SEZONUL 4 ASIA EXPRESS”. PLANUL SECRET AL POSTULUI ANTENA 1?!)