Florin Pastramă a pus-o la punct pe noua menajeră. Ce replică i-a dat, după ce tânăra i-a făcut avansuri: „Sunt pocăit”

Publicat: 06/04/2021 | 11:19

Noua menajeră a lui Brigitte a reușit să-l scoată din sărite pe Florin Pastramă. Tânăra a început să-i facă avansuri afaceristului, însă acesta a pus-o imediat la punct.

Brigitte a înlocuit-o pe Mariana cu o menajeră mai tânără și a fost extrem de încântată de acest lucru, gândindu-se că fata va fi mult mai agilă și mai harnică, așa că și-a pus toate speranțele în ea.

Cu toate acestea, socotelile de acasă nu se potrivesc niciodată cu cea din târg, așa că odată ajunsă în casa celor doi, tânăra menajeră și-a permis să-i ceară ajutorul lui Florin Pastramă la călcatul hainelor.

„Învățăm împreună”, a fost replica menajerei, atunci când i s-a spus să calce haine.

„De ce nu-i zici lui Brigitte să te ajute ea? Eu doar îți spun unde sunt lucrurile. (…) Am avut și eu până la 40 de ani..am fost vagabond. Eu acum sunt alt om, sunt pocit și nu-mi plac glumele astea. Îmi plac glumele până la un anumit punct, dar dacă depășim nu e ok. Dacă îmi ziceai înainte să fiu căsătorit cu Brigitte și înainte să mă pocăiesc, eram cel mai fericit(…) Sunt căsătorit”, i-a spus Florin Pastramă menajerei.

Noua menajeră, atent supravegheată de Brigitte

O mică parte din scena în care Florin Pastramă i-a arătat lenjeria intimă noii menajere, a fost văzută și de Brigitte. Inițial, bruneta a fost puțin șocată, dar apoi a lăsat gelozia deoparte și s-a bucurat că soțul ei o instruiește foarte bine pe noua angajată.

„Când m-am întors, nu știu dacă am văzut bine sau mi s-a părut, dar Florin îi arăta chiloții. Am văzut că i-a arătat și ciorapii, ceea ce m-a mulțumit, pentru că din ultima experiență, cine ne spăla rufele punea ciorapii desperecheați, lucrurile nu erau la locul lor, ale mele la Florin și ale lui Florin la mine”, a spus și Brigitte.

Sursă foto: captură Antena Stars