Focuri de armă în Argeș. Polițiștii au fost atacați de un bărbat cu probleme psihice și au ripostat

Publicat: 18/11/2019 | 15:06

S-au tras focuri de armă, luni, într-o comună din Argeș. Polițiștii aflați în misiune au fost atacați de un bărbat cu probleme psihice. Oamenii legii au făcut uz de armamentul din dotare. (VEZI ȘI: URMĂRIRE CU FOCURI DE ARMĂ ÎN PRAHOVA)

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Leordeni au intervenit în localitatea Teiu, pentru identificarea și imobilizarea unui bărbat de 37 de ani, cunoscut cu probleme de natură psihică, care s-ar fi manifestat violent față de alte persoane.

Preluat de SMURD

Bărbatul în cauză nu s-a supus somațiilor, a încercat să fugă și să se opună imobilizării, manifestându-se agresiv față de polițiști, pentru prinderea și imobilizarea acestuia fiind efectuat uz de armă.

Cu ocazia imobilizării, a fost efectuat uz de armă asupra bărbatului, ca urmare a faptului că acesta a încercat să folosească împotriva polițiștilor obiecte tăietor-înțepătoare pe care le avea asupra sa, au precizat reprezentanții Poliției. (CITEȘTE AICI: DOI POLIȚIȘTI DIN IAȘI, AGRESAȚI ÎN TIMPUL UNEI INTERVENȚII. UNUL A FOST LOVIT CU O PIATRĂ ÎN CAP)

Un echipaj SMURD a fost solicitat la fața locului. Bărbatul a primit îngrijiri și primul ajutor și va fi transportat la spital. Acesta era stabil și conștient.