Doi polițiști din Iași, agresați în timpul unei intervenții. Unul a fost lovit cu o piatră în cap

Autor: A.N.
Publicat: 15/11/2019 | 18:27

Doi polițiști au fost agresați în timp ce interveneau pentru aplanarea unui scandal izbucnit în localitatea Crucea. Oamenii legii au fost loviți, unul dintre ei cu o piatră în cap. Agresorul a fugit, dar a fost prins și dus la audieri.

Doi polițisti au fost solicitați să intervină, joi după-amiază, pentru aplanarea unui conflict în localitatea ieșeană Crucea, comuna Lungani. Potrivit unor surse judiciare, când au ajuns la adresa indicată în apel și au încercat să îl legitimeze pe cel care pornise scandalul, unul dintre agenți a fost lovit cu o piatră în cap. Și cel de-al doilea polițist a fost lovit, însă nu la fel de grav.

Aceleași surse susțin că cel de-al doilea agent a fost nevoit să tragă două focuri de armă în plan vertical. Din curtea agresorului ar fi ieșit alte zece persoane, moment în care cei doi agenți s-au retras, iar agresorul a fugit.

Bărbatul de 33 de ani a fost găsit în cursul zilei de vineri și dus la audieri la secția de poliție din Târgu Frumos. Dosarul a fost preluat de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani.

„Dosarul vizează două fapte de ultraj, privind doi lucrători de poliție. Dosarul se află în ancheta procurorului de caz și se fac cercetări”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Sebastian Ioan Puha, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani.

Polițistul care a fost lovit cu piatra în cap a fost transportat la Spitalul de Neurochirurgie, unde a primit îngrijiri medicale.

Citește și...