O casă de 80 mp se vinde cu doar 8.000 de euro! Țara în care poți deveni proprietar cu bani puțini

O casă de 80 mp se vinde cu doar 8.000 de euro! Țara în care poți deveni proprietar cu bani puțini
Casă scoasă la vânzare Serbia/ sursa foto: Facebook

În ultima perioadă, să fii proprietar este din ce în ce mai greu. Prețurile imobilelor sunt inamicul numărul 1, însă există și excepții. O casă de 80 mp se vinde cu doar 8.000 de euro. Locuința nu se află în România, ci în Serbia. 

O locuință din Aleksandrovo, lângă Zrejanin, Serbia, a fost scoasă la vânzare cu doar 8.000 de euro. Aceasta dispune de trei camere și o baie, iar lucrările de tencuială și izolație exterioară au fost efectuate. Cu toate acestea, pentru a putea fi locuibilă, viitorii proprietari trebuie să facă ceva investiții. În plus, casa nu este momentan racordată la rețeaua electrică, ceea ce înseamnă un cost suplimentar.

O casă din Serbia se vinde cu doar 8.000 de euro

Proprietatea din Serbia este una dintre cele mai bune opțiuni pentru cei care își doresc să cumprere o casă la un preț mic. Totuși, aceștia trebuie să ia în calcul investițiile pe care e necesar să le facă pentru a putea locui acolo.

Pe lângă racordarea la rețeaua electrică, viitorii cumpărători mai sunt nevoiți doar să amenajeze locuința după bunul plac. Așadar, piața imobiliară din Serbia pare mai ofertantă decât cea din România.

Altă locuință la preț mic în Serbia

În timp ce costurile în România sunt colosale, în Serbia unele sunt destul de avantajoase. Locuința de 8.000 de euro nu este singurul exemplu. În comuna Sokobanja, a fost scoasă la vânzare o casă de 40 de mp, cu trei camere și o parcelă generoasă de teren. Aceasta costă nici mai mult, nici mai puțin de 15.000 de euro.

Este situată în apropiere de celebra stațiune balneară Jošanica, într-o zonă liniștită, la marginea localității, oferind astfel aer curat și intimitate. De asemenea, locuința este o construcție tradițională și necesită renovări, însă încăperile din interior pot fi amenajate drept dormitoare, living și bucătărie.

Cât costă un apartament în România

În România, prețurile sunt în continuă creștere. Cele mai scumpe locuințe sunt în Cluj-Napoca, acolo unde apartamentele cu trei camere ajung la 235.000 de euro. Locul doi îl ocupă Brașovul, unde prețurile depășesc 161.000 de euro.

În Capitală, costurile au mai scăzut în prima jumătate a acestui an, astfel că viitorii proprietari trebuie să ofere în jur de 152.000 de euro. La polul opus, în Reșița există cele mai mici prețuri. Un apartament cu trei camere poate fi cumpărat cu aproximativ 71.500 de euro.

VEZI ȘI: Ce poți face în propria curte fără autorizație, în 2026. S-au schimbat regulile pentru români

Cum arată casa lui Marilu Dobrescu din Australia. A decorat-o cu obiecte vintage!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!