După ce a apărut de 1 Mai la mare cu fiica vitregă a lui Reghecampf, artistul a anturat-o pe… Lino, te-a văzut și Sarah?

Publicat: 17/05/2022 | 23:40

După ce a fost văzut în ipostaze extrem de apropiate cu fiica vitregă a lui Laurențiu Reghecampf, Sarah, Lino Golden „lovește” acum în altă parte! Sau încearcă cel puțin… La ce stil de viață afișează Lino pe rețelele de socializare, ai zice că nu-i loc de refuz! Hehe, bună glumă, nu? 🤭 Este loc suficient, ar zice gurile rele! Iar imaginile surprinse de paparazzii CANCAN.RO spun totul! I s-a dus farmecul lui Lino Golden sau ce s-a întâmplat? Fostul fiu „adoptiv” al lui Velea a fost „flituit” de o șatenă. Și-a făcut „talentul”, dar „puicuța” n-a fost deloc impresionată. Tot tovarășii l-au dus acasă! Ce o zice Sarah când o afla?

Lino Golden, pe numele lui real Radu Cârstea, a „bifat” câteva relații cu domnișoare dornice de afirmare, dar, în prezent, pare să-l fi părăsit norocul. A vrut să și-l încerce la Nuba, dar nu i-a ieșit deloc!

Ea, o șatenă aparent interesată de el, dar… el a făcut ce a făcut și a „dezamăgit-o”, drept urmare a plecat cum a venit. Sarah, fiica Anamariei Prodan, ce-o fi zicând? Mai ales că, de 1 Mai, când CANCAN.RO i-a surprins destul de apropiați, părea că trapper-ul a reușit să o impresioneze pe fiica impresarei.

(CITEȘTE ȘI: LINO GOLDEN ȘI MARIO SUNT MAI „FRESH” CA NICIODATĂ! I-AM PRINS „LA O BÂRFĂ” ÎN FAȚA FRIZERIEI, ÎN CARTIERUL BOGAȚILOR)

Lino Golden, lăsat cu „buza” umflată de o puicuță

Sâmbătă seară, în clubul arhiplin, își face apariția Lino Golden. E însoțit de doi prieteni și pare pus pe „fapte mari”. Și-a luat hainele cele mai bune – cu brand-urile la vedere – și a început să-și facă „talentul”. A „scanat” perimetrul și a găsit „ținta” perfectă. O șatenă aparent disponibilă.

Lino Golden încearcă să combine o șatenă/ Sursă foto: CANCAN.RO

O abordează, se așază pe o canapea și începe conversația. Șatena pare, pentru moment, interesată și îi intră în joc. Își arată reciproc ceva pe telefoanele mobile, iar apoi, subit, „întâlnirea” se termină.

Rămas cu buza umflată, Lino pleacă exact așa cum a venit. Însoțit doar de cei doi prieteni și cu un refuz greu de gestionat.

Fosta parteneră a lui Lino Golden a ajuns pe mâinile medicilor!

Andra Ghinea, tânăra cu care Lino Golden a avut o relație ce părea destul de serioasă, s-a confruntat cu probleme de sănătate. În urmă cu ceva timp, într-o după-amiază banală, tinerei i s-a făcut rău și a leșinat în mijlocul străzii, trecătorii rămânând indiferenți.

Iată ce povestea Andra Ghinea pe contul de Instagram: Am realizat că mi s-a spart un vas de sânge la ochi și aveam o pată roșie. La scurt timp după ce am ieșit în parcarea blocului, am avut un atac de panică și efectiv mi-am pierdut vederea.

Am amețit, am încercat să fac câțiva pași și să mă ghemuiesc pentru că simțeam că leșin, însă nu am mai reușit.

M-am izbit inconștientă cu capul de zid, apoi am căzut lată la pământ pentru trei minute.

Știu toate lucrurile astea pentru că am preluat filmările de la paznic, care, bineînțeles, nu m-a văzut”.

Andra Ghinea a lesinat pe stradă/ Sursă foto: Instagram.com

După cele aproximativ trei minute, tânăra şi-a revenit, însă nu a avut puterea să ceară nimănui ajutor.

”Am reușit să mă trezesc, nu îmi mai aduc aminte absolut nimic, însă deveneam din ce în ce mai conștientă și vedeam cum trec oameni pe lângă mine și nimeni nu îmi oferea niciun ajutor, eu neavând vlagă să vorbesc sau să mă ridic.

Nu pot să mă controlez, nu pot să-mi îmi revin din plâns, știind că eu am zăcut în mijlocul parcării și nu am primit niciun ajutor. Puteam fi oricine. 

Andra Ghinea și Lino Golden, în vacanță/ Sursă foto: Instagram.com

Într-un final, a venit ambulanța, cu trei dintre cele mai bune suflete pe care le-am cunoscut în ultima perioadă. Trei bărbați care m-au tratat ca pe copilul lor, deși eram a nimănui, a mai spus Andra Ghinea.

(VEZI ȘI: MĂI, LINO GOLDEN, UNDE ȚI-A ”CĂZUT” ȚIE MÂNA?)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult