Fulgy de la Clejani, prima reacţie după ce Bia Khalifa a cerut ordin de restricţie împotriva lui: „Eu ştiu că sunt Justin Bieber”

Publicat: 14/03/2023 | 09:18

Dacă în urmă cu doar câteva săptămâni, Bia Khalifa și Fulgy își jurau iubire eternă, acum, lucrurile s-au schimbat între cei doi. Foștii amorezi și-au declarat război, iar după ce s-au întrecut în jigniri și amenințări, au ajuns la secția de poliție. Bia Khalifa a cerut ordin de restricție împotriva lui Fulgy, iar băiatul Clejanilor a ajuns și el în fața oamenilor legii.

Deși despărțirea dintre Bia Khalifa și Fulgy părea să fi fost pe cale amiabilă, nu a trecut mult până când a izbucnit scandalul. Cei doi au început să își aducă acuzații dure unul, altuia, iar rapid situația a degenerat. Bia Khalifa spune că a primit numeroase amenințări de la Fulgy, astfel că în cele din urmă, pentru siguranța sa, a ales să apeleze la ajutorul oamenilor legii.

Blondina a mers la secția de poliție, a depus plângere împotriva lui Fulgy și a cerut un ordin de restricție. Mai mult, Bia a dezvăluit faptul că fostului iubit i s-a pus brățară la picior. După acțiunile întreprinse de Bia Khalifa, Flugy a ajuns și el în fața oamenilor legii. La ieșirea din secția de poliție, băiatul Clejanilor a fost reținut în declarații, dar, a oferit, totuși, un răspuns în stilul caracteristic.

„Eu știu că sunt Justin Bieber. Pe Moft TV mă găsiți, să trăiți!”, a declarat Fulgy, atunci când a ieșit din secție, potrivit spynews.ro.

(CITEȘTE ȘI: REACȚIA TRANȘANTĂ A LUI FULGY, DUPĂ CE BIA KHALIFA I-A FĂCUT PLÂNGERE LA POLIȚIE: „CALCĂ PE CADAVRE, MINTE, NU E OM”)

„A fost ultima variantă”

Bia Khalifa a fost ceva mai generoasă în declarații și a vorbit despre tot ce s-a întâmplat. Se pare că blondina a decis să apeleze la ajutorul oamenilor legii după ce a primit numeroase mesaje de amenințare din partea lui Fulgy. Ea mai susține că băiatul Clejanilor a bombardat-o cu amenințări, venite din mai multe conturi false, așa că a luat atitudine.

„Nu am venit să vorbesc despre ce s-a întâmplat. Nu am de gând să denigrez pe nimeni. A fost ultima mea variantă. Eu am încercat pe cale amiabilă. Nu s-a putut. Facem demersurile legale să se rezolve situația mea, care este una destul de inconfortabilă. Omul mă denigrează, eu nu vorbesc despre el. Spune chestii neadevărate, deja vorbește despre familia mea, familia mea nu are nicio legătură cu mine și cu el. El s-a băgat în presă cu niște chestii cu care n-ar trebui să se bage și acum trebuie să își asume ce a făcut.

Da, aici am telefonul. Da, am cerut ordin de restricție. Mi-au dat un telefon, am făcut toate demersurile legale. Lui i-a pus o brățară, mai multe chestii. Nu mi le-au dat degeaba. Nu se pune așa, aici nu e presă, nu e online, să denigrezi sau să spui minciuni și nu mi-au dat degeaba mie un telefon, lui o brățară. Eu nu o să vorbesc urât despre el, pentru că nu sunt de o așa joasă speță”, a declarat Bia Khalifa.

(VEZI ȘI: PRIMA REACȚIE A VIORICĂI DE LA CLEJANI, DUPĂ CE BIA KHALIFA A DEPUS PLÂNGERE ÎMPOTRIVA LUI FULGY)