Gabriela Cristea și Tavi Clonda, la spital cu fetițele: ”Sperăm că este totul bine și de data asta”

De: Cancan
Publicat: 02/07/2019 | 19:11

Gabriela Cristea și Tavi Clonda au ajuns la spital cu fetițele lor. Artistul le-a mărturisit fanilor motivul pentru care au ajuns cu fiicele sale pe mâna medicilor.

Tavi Clonda a publicat, astăzi, pe contul său de Instagram un video în care le-a mărturisit prietenilor virtuali că merge la doctor. Împreună cu Gabriela Cristea, Tavi Clonda le-a dus pe fetițele sale la medic. Iris trebuia să facă vaccinul de trei luni, iar Victoria un simplu control de rutină. (CITEȘTE ȘI: TAVI CLONDA ŞI GABRIELA CRISTEA, DIN NOU PĂRINŢI? “AM ÎNVĂŢAT SĂ AVEM RĂBDARE…”)

„Noi suntem toți 4 în mașină, victorienii, mergem cu fetele la doctor, dar nu am nimic. Iris face vaccinul de 3 luni, iar Victoria un control așa banal. Am mai făcut vaccin cu Iris, s-a comportat destul de bine până acum, la fel și Victoria, sperăm că este totul bine și de data asta” a spus Tavi Clonda,  pe contul său de Instagram.

Gabriela Cristea și Tavi Clonda se căsătoresc religios la sfârșitul verii

Devenită mămică pentru a doua oară la mijlocul lui martie, Gabriela Cristea este pregătită să îmbrace rochia de mireasă la sfârșitul acestei veri. Despre ziua în care ea și Tavi Clonda își vor jura credință în fața lui Dumnezeu, vedeta a dezvăluit că vor avea alături de ei maximum 20 de persoane, pentru că acest frumos eveniment și-l doresc doar pentru ei. “O să fie o cununie intimă, cu oamenii foarte apropiați, nu mai mult de 20 de persoane. O facem doar pentru noi. Victoria va fi domnișoară de onoare”, a declarat Gabriela Cristea în timpul unui interviu, relatează wowbiz.ro. (VEZI ȘI: CE STUDII ARE, DE FAPT, GABRIELA CRISTEA. NIMENI NU AR FI BĂNUIT ASTA DESPRE FOSTA VEDETĂ ANTENA 1 ȘI KANAL D)

Aflată în concediu de maternitate, cunoscuta prezentatoare face tot ce îi stă în putință să iasă totul perfect în ziua cea mare. Unul dintre obiectivele sale este acela de a topi câteva dintre kilogramele în plus, motiv pentru care urmează o dietă drastică. “Încerc să adopt un stil de viaţă sănătos, nu pot să zic că ţin o dietă la propriu. Mi-am propus să mănânc de cinci ori pe zi, dar puţin şi doar carne cu legume. Câteodată îmi iese, câteodată nu…Contează mult să mă organizez şi să urmez un plan zilnic. Am grijă să beau multă apă, beau şi nişte ceaiuri de slăbit foarte bune pentru digestie. Mulţi mi-au sărit în cap când au auzit pentru că eu alăptez, dar am vorbit cu cei de la firma respectivă şi mi-au zis că este posibil să fie puţin agitat copilul din cauza pricina ceaiului respectiv, dar nimic mai grav. Iris nu a avut însă nimic. Mă moşteneşte! Pe mine nici cafeaua nu mă agită absolut deloc”, a mărturisit Gabriela Cristea în cadrul emisiunii online “Cristina Şişcanu Show”.