Gata, elevii revin din vacanță! Anunțul făcut de Inspectoratul București! Program cursuri

Publicat: 21/04/2020 | 09:13
Gata, elevii revin din vacanță! Anunțul făcut de Inspectoratul București! Program cursuri

Inspectoratul Școlar București a anunțat că elevii vor reîncepe cursurile miercuri – 22 aprilie -, în regim ”la distanță”, prin aplicații online. 

Activitatea școlară se reia conform structurii aprobate a anului școlar, fiind recomandată ”învățarea de acasă”. La nivelul Capitalei, cel puțin, există infrastructura necesară pentru ca activitatea școlară să se desfășoare ”normal”.

„Se reia activitatea în toate şcolile conform structurii anului şcolar, iar recomandarea Inspectoratului Şcolar şi a Ministerului Educaţiei este de a se proceda în continuarea învăţarea de acasă. În ceea ce priveşte contactul profesorilor cu elevii, există în acest moment infrastructura necesară pentru ca lecţiile să se desfăşoare normal, cel puţin la nivel de Capitală”, a declarat Roxana Cercel, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar București.

(VEZI ȘI AICI: KLAUS IOHANNIS, DECIZIE DE ULTIMA ORĂ! CE SE ÎNTÂMPLĂ CU ŞCOLILE DIN TOATĂ ŢARA, PE PERIOADA STĂRII DE URGENŢĂ)

Cum se vor desfășura cursurile

Potrivit informațiilor furnizate, comunicarea la distanţă se va face prin aplicaţia Zoom, iar pe site-ul Inspectoratului Școlar București există și o serie de platforme care sunt recomandate părinţilor, plus o serie de tutoriale.

Elevii claselor a opta şi a 12-a au la dispoziţie ore de curs prin intermediul programului TELEŞCOALA, program care poate fi urmărit pe postul TVR2.

(CITEȘTE ȘI: DATA EXACTĂ CÂND SE ÎNTORC ELEVII LA ȘCOALĂ! LUDOVIC ORBAN A FĂCUT ANUNȚUL: „ANUL VA FI ÎNCHEIAT”)