Geogiana Lobonț și Rareș Ciciovan au ales nașii de botez pentru cel de-al treilea copil: „E unul dintre cei mai mari producători de muzică de petrecere”

Publicat: 01/08/2023 | 11:01
Georgiana Lobonț și familia ei / Sursă foto: social media

Georgiana Lobonț (29 de ani) și Rareș Ciciovan (30 de ani) trăiesc una dintre cele mai frumoase perioade din viața lor. Artista este însărcinată a treia oară, iar vestea că familia lor se va mări cu încă un membru îi face pe cei doi să radieze de fericire. În cadrul unui interviu, cântăreața a dat detalii despre cei care vor deveni nașii de botez ai copilului pe care urmează să-l aducă pe lume.

În vârstă de 29 de ani, Georgiana Lobonț se poate declara o femeie împlinită. În ultimii ani, piesele sale au cucerit rapid publicul din România, menținându-se chiar și în topul clasamentului de pe YouTube sau în cel de la radio. Deși se află în plină ascensiune pe plan profesional, Georgiana Lobonț are parte de surprize și pe plan personal. Cântăreața urmează să aducă pe lume încă un copil, pe care și l-a dorit extrem de tare și abia așteaptă momentul în care îl va strânge în brațe.

Chiar dacă mai este mult timp până când va naște, Georgiana Lobonț a mărturisit că, deja, este în discuții în legătură cu nașii de botez ai copilului.

CITEȘTE ȘI: Decizia radicală luată de Georgiana Lobonț, după ce artista a aflat că este însărcinată pentru a treia oară: „Riscam să pierdem tot”

Georgiana Lobonț, alături de soțul său, Rareș Ciciovan / (Sursa: Instagram)

Cristina Spătar și Vicky Mocanu, primii nași de botez de pe listă: „Avem o conexiune foarte frumoasă”

În cadrul unui interviu, Georgiana Lobonț a mărturisit că prima pereche de nași este formată din Cristina Spătar și soțul ei, Vicky Mocanu, cu care au o relație specială.

”Sunt mulți oameni care ne-au zis că vor să fie nași, cu siguranță Cristina Spătar și Vicky ne vor fi nași, am avut o conexiune foarte frumoasă cu ei, dar și Florin Pește cu soția, Adriana, ne-au zis că vor. Florin e unul dintre cei mai mari producători de muzică de petrecere din România, el a creat peste 80% din hit-urile românești de petrecere, e un om cu care eu am o conexiune extraordinar de faină. El a fost și printre primii oameni pe care Rareș i-a sunat să le dea vestea că sunt însărcinată”, a declarat Georgiana Lobonț pentru spynews.ro.

Cântăreața a dezvăluit că este posibil ca Florin Pește și soția lui, Adriana, să fie și ei nașii de botez ai micuțului sau micuței, artista neștiind încă sexul copilului.

”El e ca și un tată pentru noi, foarte mult ne-a ajutat în domeniul muzical, eu toate piesele pe care le am, în proporție de 95% sunt create de el. Când l-a sunat Rareș și i-a zis, Florin Pește a zis direct că vrea să fie naș, ei ne-au zis mai demult că nu au fini, că nu au nășit, dar la noi vrea, s-ar putea să îi avem doar pe ei, Cristina Spătar cu Vicky și Florin Pește cu Adriana”, a mai spus artista, pentru sursa citată.

VEZI ȘI: Georgiana Lobonț, noi declarații despre sarcină: „Acum e diferit”