George Burcea a fost diagnosticat cu noul coronavirus: “I-am sunat pe toți cei cu care am intrat în contact”. Care este starea de sănătate a actorului

Publicat: 16/10/2020 | 16:28

În vârstă de 32 de ani, George Burcea a fost diagnosticat cu noul coronavirus și a oferit primele declarații după ce a aflat vestea tristă. Actorul a dezvăluit că a sunat toate persoanele cu care s-a întâlnit în ultima perioadă și le-a spus să se autoizoleze, iar, dacă apar simptome specifice bolii, să își facă testul pentru COVID-19. În urmă cu câteva zile, concurentul de la “Ferma. Orășeni vs săteni” și-a vizitat și fiicele pe care le are cu Andreea Bălan: Ella și Clara.

Actorul George Burcea a fost depistat pozitiv cu SARS-CoV-2 în urma efectuării unui test rapid. Fără să stea prea mult pe gânduri, el s-a prezentat imediat la spital ca să își facă nou test prin metoda RT – PCR. Ulterior, artistul s-a izolat în casă, unde așteaptă rezultatul celui de-al doilea test. Unii dintre fanii săi se gândesc dacă în aceste momente delicate el este împreună cu Viviana Sposub, noua lui iubită, și dacă și ea are sau nu COVID-19.

George Burcea s-a vopsit în verde, iar Viviana Sposub în violet pentru o ședință foto

George Burcea: “M-am izolat imediat”

“Așa este, am fost depistat cu noul virus – COVID – 19. Vreau să vă asigur că mă simt bine, nu am niciun fel de simptome în acest moment și m-am izolat imediat, în casă. Totodată, i-am sunat pe toți cei cu care am intrat în contact și le-am spus despre rezultatul testului. Sunt optimist și sunt sigur că voi trece și peste această nouă provocare din viață, cât se poate de rapid”, a declarat George Burcea, relatează jurnaliștii de la protv.ro.

Fostul partener de viață al Andreei Bălan are o stare generală de sănătate bună, chiar dacă se confruntă cu simptome delicate ale maladiei apărută în urmă cu aproape un an în China; este vorba despre o durere de cap, apărută în urmă cu câteva zile.

(Nu rata: Cum a reacționat Andreea Bălan, după ce George Burcea a făcut-o praf pe Andreea Antonescu la Ferma: “Abia aștept”)

George Burcea are două fetițe cu Andreea Bălan

În vârstă de 36 de ani, Andreea Bălan a devenit mamă pentru prima dată pe 9 octombrie 2016, când a născut-o pe Ella Maya. Surioara copilei, Clara Maria, a venit pe lume pe 4 martie 2019. Ziua în care și-a cunoscut a doua fetiță a fost și cea în care artista a primit a doua șansă la viață! Și asta pentru că, în timp ce se afla încă în sala de operații, ea a făcut stop cardio-respirator, însă, incidentul a fost gestionat cu maxim profesionalism de echipa excepțională de medici de la Sanador, cel mai performant spital privat din România.

(Citește și: Cum se descurcă Andreea Bălan în postura de mămică singură, după despărțirea de George Burcea)

George Burcea și Viviana Sposub, sărut pasional la Ferma de la Pro TV

Andreea Bălan s-a căsătorit religios cu George Burcea pe 15 septembrie 2019, iar evenimentul a fost unul cu totul și cu totul deosebit. Iar la începutul acestui an, ei au decis să divorțeze. În prezent, cântăreața trăiește o poveste de iubire alături de Tiberiu Argint – la începutul lui iulie, cei doi au fost fotografiați în exclusivitate de paparazzii CANCAN.RO în timpul unei „escapade” în Vama Veche.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.